• Omul cât trăiește, învață. Ce te faci însă când profesorul universitar este propriul lui student? Nu se pune absent niciodata și nu are nevoie de note, știe deja subiectele. La ce Universitate din România avem această situație – la Știu!
  • Atac împotriva proprietarilor de vaci – fiecare râgâit al vacilor va fi impozitat. Banii vor fi folosiți ca să nu mai fie poluată planeta.
  • Autorităților din Cluj li s-a pus pata pe călători. Nu au voie în transportul public dacă au hainele sau încălțămintea murdare. Ori ești curat ca lacrima în autobuz, ori iei amendă!
  • Iohannis privește cu atenție și îngrijorare către ministrul apararii, Dîncu. Să mai citească presă și să ne mai lase cu negocierile de pace cu Putin, i-a transmis președintele.
  • Poluezi, dar nu pe credit! Un studiu al Băncii Centrale Europene spune că băncile care au femei la conducere sunt mai pretențioase cu creditele pentru companiile care poluează.
  • Încă o lovitură pentru pasionații de alcool: nu te aștepta să te simți mai bine a doua zi – doctorii explică – Bei să te înveselești, dar mai rau te întristezi.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Partenerii noștri