Noua ordine mondială! Până și Bulgaria ne ia fața când vine vorba de concerte mari. Cu nici 40% din populație vaccinată, România e evitată de artiștii străini, pas cu pas. Printre puținii muzicieni importanți care au anunțat până acum că ne vizitează totuși în 2022 îl ai pe marele Sting.

Concertul ‘My Songs’ vine pe 15 martie la Cluj-Napoca și te poartă în timp prin discografia lui Sting, atât ca artist solo, cât și cu The Police. “Every Breath You Take”, “Roxanne”, “Shape of my Heart”, “Message In A Bottle”, ți le cântă pe toate acompaniat de unii dintre cei mai mari muzicieni de jazz-rock ai momentului.

Vine și cu piese noi, de pe proaspăt lansatul, pe 19 noiembrie, album ‘The Bridge’, pod care, speră el, ne va ajuta să trecem peste actualele crize politice, sociale și emoționale. Biletele pentru concertul de la Cluj s-au pus deja în vânzare.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Partenerii noștri