Mi-a rămas în cap imaginea asta, cu Amy Winehouse pe scena unui modest club din Londra, la un ocean distanță de locul acțiunii. De locul în care Tony Bennet o anunță drept câștigătoare a premiului Record Of The Year pentru Rehab, la Grammy-uri.

În brațele mamei sale, cu probleme cu viza, de asta nu a putut să călătorească în State, Amy pare cu adevărat surprinsă çă a câștigat, e foarte emoționant momentul. Până la finalul serii, artista a primit 5 din cele 6 premii Grammy la care fusese nominalizată, a pierdut doar cel pentru Albumul Anului.

Albumul era chiar Back To Black, pe care-l aniversăm săptămâna asta, lansat pe 27 octombrie 2006. E apogeul carierei sale, la puțin peste 3 ani de la momentul Grammy, Amy intra în Clubul 27, cu Jimi Hendrix și Janis Joplin.

E multă inspirație din muzica anilor 60 în albumul ăsta, e multă inspirație și din dramele prin care trecea artista. Fix din asta s-a născut și piesa Back To Black

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Partenerii noștri