Să-ți fie bine! Am uitat să trăiesc

Am uitat să trăiesc. Alerg către evenimente care mă fac să arăt bine. Din prea plin de mine. Alerg către oameni de care mă folosesc, tot ca să arăt bine. Din dorința de control Care este frica ta? Uitarea. Uitarea? Uitarea. Nu intervine mândria? Mândria că… Mândria pentru propria imagine. Păi am investit în ea, fără să mă opresc. Mândria în lucrurile făcute. Păi am muncit să le fac corect și foarte vizibil. Mândria pentru tot ceea ce ai făcut. Adevărat. Sunt mândru. Dar nu este ceva groaznic. Mai sunt oameni mândri. Nu locuiesc în păcat! Te definești în păcat! De ce te temi de uitare? Am fost programat pentru succes. Am ajuns acolo unde 90% dintre cei din jurul meu nici nu au visat să ajungă. Am atins valori înalte, doar gândind liber Ai fost programat pentru succes. Doamne, cum sună asta. Sună a declarație de viață. Motivația negativă a succesului. Sună bine! Sună… în ce crezi? În mine! Și în ce altceva? În mine având succes. Și în Dumnezeu? Nu. Păi nu ai spus că ai fost programat? Genetic! Genetic… De ce crezi că Dumnezeu este singur de 2000 de ani? Fiindcă nu există? Nu. De existat, există. Dumnezeu ne oferă posibilitatea să credem că El este singur și că putem oricând să-L uităm, doar există Liberul Arbitru. Dar? Dar în mod real El se află în fiecare dintre noi. Nu este niciodată singur. A petrecut o eternitate fără a fi o secundă singur. Iar tu te plângi de uitare. Ai scris? Cărți? Nu. Nu am avut timp. Ai făcut filme? Nu. Nu am avut timp. Ai construit? Nu. Nu am avut timp. Ai proiecte publice? Nu. Nu am avut timp. Pictezi? Nu. Nu am avut timp. Desenezi? Nu. Nu am avut timp. Artist? Nu. Nu am avut timp. Și atunci de ce te temi de inevitabil? Frica de uitare te face să uiți cum să trăiești. Ai uitat să trăiești din frică.