Pop Up. Crăciun

Nașterea Domnului, sărbătorită la 25 Decembrie, se cheamă „Crăciun”, nume care ar proveni din latinescul creatio, -nis, cu acuzativul singular creationem. Creatio însemna în latina târzie și naștere, dovadă că în italiană pentru copil se folosește și cuvântul „creatura”. În mai toate limbile romanice, numele Crăciunului cuprinde ideea de naștere: Noël, Natale, Navidad, Natal etc.

Sunt și opinii care consideră cuvântul românesc Crăciun ca fiind ivit din grecește sau substratul traco-dacic. El se află moștenit, în forme apropiate de forma noastră din dialectul daco-român, în toate celelalte trei dialecte ale limbii române și în acele limbi vorbite azi în locurile unde au trăit străromânii (protoromânii), primul popor creștinat din aceste regiuni.

Unele popoare vecine au luat în limbile lor un cuvânt similar cu „Crăciun” de la străromâni și români. Tulburătoare este asocierea la noi a cuvântului „moș” pe lângă „Crăciun”. „Mòschos”, în greaca veche are sensul de „vlăstar”, „mlădiță” și, prin analogie, „fiu”, „urmaș”. Verbul „a moși” înseamnă „a aduce pe lume moșul”, adică urmașul, copilul purtător de speranță.

Prin urmare, „Moș Crăciun” însemna la origine „copilul născut” sau „copilul adus în lume”. Așadar „Moș Crăciun”, în ciuda imaginației copilărești care a copleșit înțelesul inițial, înseamnă „pruncul Iisus adus pe lume”, ființa aceasta mirifică fiind totuna cu Mântuitorul.

Aceste interpretări variate ale cuvântului „Crăciun” și ale numelui de „Moș Crăciun” nu lămuresc în chip rațional lucrurile, ci – după vorba lui Lucian Blaga – „sporesc a lumii taină”.