„Nu este un ceas, e Submariner!”

Era nevoie de ceva special pentru scufundările în necunoscut. Pentru a face față imprevizibilului și pentru a dezvălui misterele care așteaptau dincolo. Era nevoie de ceva dur, sigur, care să alimenteze încrederea acolo unde elementele păreau să conspire pentru estomparea simțurilor. Și a apărut Submariner, un aliat de neclintit, testat necruțător pe teren de pionierii care s-au aventurat acolo înainte, de cei care și-au împins limitele mai departe și care au adus în lumea noastră o lumină nouă.

În anii ’50, explorarea lumii subacvatice nu se mai limita la oamenii de știință și la armată. Ceasul Submariner a fost lansat într-un moment în care scufundările deveneau din ce în ce mai populare.

La debutul său în 1953, Rolex Submariner a fost primul ceas de mână pentru scafandri care a fost rezistent la apă până la 100 de metri adâncime. Performanța tehnică a fost îmbunătățită și a crescut la 200 de metri un an mai târziu, iar în 1989 la 300 de metri. Aceste recorduri succesive dovedesc eforturile de neclintit ale companiei Rolex de a înfrânge limitele – o căutare care a început odată cu dezvoltarea carcasei Oyster în anii ’20.

Câteva dintre caracteristicile tehnice și de design ale modelelor au fost luate în considerare în 1981, când a fost stabilit standardul internațional pentru ceasurile de scafandri. Submariner a marcat începutul marii aventuri care avea să vadă apariția întregii familii de ceasuri concepute pentru scufundări: Sea-Dweller, Rolex Deepsea și Deepsea Chalenge. De-a lungul anilor, Submariner a beneficiat de inovațiile dezvoltate de Rolex, făcându-l un reper atemporal pentru ceasurile folosite de cei care vor să exploreze fascinantul univers din adâncul oceanelor.

Submariner și Submariner Date s-au impus drept ceasurile preferate ale celor care au grijă de oceane, de inima albastră a planetei noastre. Performanțele și estetica unica a acestor ceasuri le-au permis aventurierilor să cucerească alte teritorii, cu mult dincolo de tărâmul scufundărilor.

Recomandări

CE TE SURPRINDE LA GRAMMY?
GALA GRAMMY E ȘI DESPRE MODĂ
CINE CÂȘTIGĂ PREMIILE GRAMMY?
CRYING HAPPY TEARS
CHATBOȚII PREIAU FLIRTUL PE TINDER
O LUĂM UȘOR?

Partenerii noștri