O ridicare de sprânceană și poți schimba lumea. Acesta este universul Anastasiei Soare, expertul de necontestat al frumuseții ochilor și sprâncenelor.

Madonna, Penelope Cruz, Oprah sau Jennifer Lopez. Doar câteva nume ale căror fețe au fost modelate de Anastasia. A dezvoltat propria tehnică de aranjare a zonei ochilor, încercând să respecte Secțiunea de aur și studiind desenele lui Leonardo Da Vinci. Căci chipurile au nevoie de simetrie, iar simetria este o forma a perfecțiunii.

Anastasia este ceea numim self made woman. A plecat din România în 1989 și America i-a demostrat că orice poate fi posibil, după cum spune chiar ea, care se consideră dovada vie a acestei zicale. A început să lucreze ca estetician, iar ziua de muncă, povestește ea, dura și 14 ore.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Atunci a observat cât de puțină atenție acordă femeile sprâncenelor. De aici a plecat totul. Cu ajutorul unui credit bancar a deschis primul salon în 1997, pe Bedford Drive în Beverly Hills. Succesul acestuia a dus la deschiderea celui de-al doilea în Brentwood California, în 2010. În România are 3 salone, în franciză, două în București și unul în orașul natal, Constanța.

Anastasia deține un imperiu de 800 de magazine și cabinete cosmetice în Statele Unite și 600 în restul lumii, și are o avere de peste un miliard de euro.

Fiica sa, Claudia este și ea implicată în afacerea familiei și de-a lungul timpului a făcut cam tot ce se putea face, de la sunat și programat celebrități, până la discuții cu președinți de companii.

Pentru Anastasia Soare în viață contează doar prezentul și viitorul și felul în care știi să înveți. Secretul succesului? Să nu faci niciodată aceeași greșeală de doua ori.

Partenerii noștri