Eco Sum. Interconexiunile regionale

Nicio țară nu poate face tranziția energetică singură. Rețelele de transport moderne și interconexiunile dintre state sunt „arterele” prin care circulă energia, echilibrând surplusurile și lipsurile de producție. România are deja un rol strategic aici: este conectată la Ungaria, Bulgaria, Serbia și Ucraina prin linii de înaltă tensiune, cu o capacitate totală de transfer transfrontalier de peste 3.000 MW.

De ce contează asta? Simplu: atunci când Dobrogea produce masiv din vânt, iar consumul local e mic, energia nu trebuie irosită, poate fi vândută vecinilor. Invers, în perioadele secetoase sau în zilele fără vânt, România poate importa rapid energie pentru a evita dezechilibrele și creșterile bruște de preț. Astfel, interconexiunile cresc reziliența și stabilitatea sistemului.

Tendința e clară: Comisia Europeană a stabilit un prag de 15% capacitate minimă de interconexiune până în 2030, raportat la producția fiecărei țări. România are azi un nivel de circa 9-10%, ceea ce înseamnă că investițiile sunt urgente.

În regiune, proiectele majore capătă amploare. Inițiativa Green Energy Corridor propune un cablu HVDC submarin prin Marea Neagră, conectând resursele regenerabile din zona Caspică și Caucaz direct la rețeaua europeană. Pentru România, acest coridor ar transforma Dobrogea și Moldova în adevărate „porți de intrare” pentru energia verde spre Vest.

Pe lângă geopolitică, există și un impact direct pentru consumatori: interconexiunile reduc volatilitatea prețurilor. Când ai acces la mai multe piețe, șocurile interne (un vârf de consum iarna sau o pană de producție) nu se mai traduc imediat în facturi mai mari.

Cu investiții estimate la peste 2 miliarde de euro în extinderea rețelelor de interconexiune până în 2030, România nu doar își securizează alimentarea, ci devine un hub energetic regional. Și aici nu mai vorbim doar despre kilowați, ci despre influență economică și stabilitate pentru întreaga zonă.