„Vedeam independența emoțională nu ca pe indiferență sau detașare sau răceală, ci ca pe abilitatea de a te desprinde și a ști să te vindeci, dar asta era și este în continuare în sfera idealului.” Lavinia Braniște, „Mă găsești când vrei”, Polirom, 2023


În ce fel îți calculezi riscurile în materie de profesie ai o idee măcar. Dar când este vorba despre libertatea din relațiile personale ai de ce să te bazezi pe povești. O carte precum „Mă găsești când vrei”, de Lavinia Braniște îți spune povestea unei apropieri. Între două persoane dar și între toate poveștile din care te străduiești și tu să îți formulezi libertatea.


„Eu, care eram o persoană atât de vorbăreață, mă bucuram pur și simplu să tac”. Lavinia Braniște, „Mă găsești când vrei”, Polirom, 2023

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Lavinia Braniște s-a născut în 1983, la Brăila. A studiat limbi străine la Cluj-Napoca și București. A debutat în 2006 cu volumul de poezii Povești cu mine (Paralela 45). Au urmat volumele de proză scurtă Cinci minute pe zi (Casa de Pariuri Literare, 2011) și Escapada (Polirom, 2014).

Romanele Laviniei

Primul său roman, Interior zero, a apărut în 2016 la editura Polirom. A fost tradus în germană (de Manuela Klenke, pentru mikrotext, Berlin), polonă (de Olga Bartosiewicz, pentru Wydawnictwo Universitas, Cracovia) și spaniolă (de Borja Mozo Martín, pentru Automática, Madrid.) A fost, de asemenea, adaptat pentru scenă în România și în Germania. În cursul anului 2023, pornind de la acest roman Eugen Jebeleanu regizează un film cu un scenariu adaptat de Ioana Moraru.

Al doilea roman, Sonia ridică mâna, apărut în 2019, la Polirom. A fost lansat în 2021 în Germania, la aceeași editură mikrotext, în traducerea Manuelei Klenke. Romanul a primit Premiul Nepotu’ lui Thoreau pentru cea mai bună carte de proză a anului, Premiul Sofia Nădejde pentru literatură scrisă de femei și Premiul pentru proză al revistei Ateneu.

Mă găsești când vrei, apărut în 2021, a primit Premiul Sofia Nădejde pentru literatură scrisă de femei.

Lavinia scrie și literatură pentru copii

Din seria cu porcușorul Rostogol, ilustrată de Andrei Măceșanu, au apărut la editura Arthur cinci volume: Rostogol merge acasă (2016), Rostogol păzește pepenii (2017), Rostogol și vulcanii noroioși (2018), Rostogol iluzionist (2021) și Fanfara lui Rostogol (2023). La aceeași editură au mai apărut romanul Sora lui Colăcel (vârsta 10+), cu ilustrații de Diana Grigore (2022), un volum de povestiri, ilustrat de Oana Ispir, Duminică și alte povestiri cu Iosifel (2019) și Anatol și Gregor la aeroport (2019, ilustrații de Oana Ispir). Alte câteva albume au apărut la editurile Cartier: Jungla lui Toco (2017, ilustrații de Anca Smărăndache), Melcușorul (2018, ilustrații de Veronica Neacșu), Evadarea lui Moș Columb (2020, ilustrații de Irina Dobrescu), Cofetăria (2023, ilustrații de Mihaela Paraschivu); și Univers: Comoara pinguinilor (2021, ilustrații de Anca Smărăndache) și Laboratorul ghiduș al lui Chițibuș (2021, ilustrații de Oana Ispir).

Rostogol merge acasă și Melcușorul au fost incluse în catalogul White Ravens în 2017, respectiv 2019.

Lavinia scris texte pentru două spectacole de teatru, Visând glasuri (r. Nicoleta Lefter, Teatrul Gong, 2018) și Exeunt (r. Bobi Pricop, Reactor de creație și experiment, 2020), și pentru filmul Între revoluții (r. Vlad Petri, 2023), premiat în secțiunea Forum de la Berlinale cu premiul FIPRESCI.

Partenerii noștri