,,Când vine vorba despre lideri nu îi privim ca pe niște oameni normali„.

Te-ai întâlnit zilele acestea cu tipuri foarte diferite de lideri. L-ai văzut pe Putin, izolat și crispat în mijlocul ovațiilor coregrafiate la Moscova, îl urmărești pe Zelensko câștigând susținere în ciuda zgomotului infernal pe care îl fac bombardamentele.

Felul în care reacționezi îți spune multe despre tine. Robert Greene este specializat în strategie, putere și seducție. Iar în volumul ,,Legile naturii umane” îți expune cum poți să îți dezvolți empatia privind în spatele măștilor pe care le afișează o persoană sau alta. Expunerea lui include exemple legate de personalități din istorie, de la Pericle până la Coco Chanel, Caterina Sforza ori John D Rockeffeler. Iar în spatele fiecăruia identifică ceea ce contează.

Recomandări

TOM STURRIDGE ESTE IAR SANDMAN
CASELE DE MODĂ MIZEAZĂ LITERAR
ȘEFUL OPEN AI ÎȚI PREZINTĂ NOUL TĂU COLEG
FRIENDS DON'T LIE
HORIA SABO MIZEAZĂ PE AI DREPT GENERATOR DE FORȚĂ DE MUNCĂ

,,Pentru majoritatea oamenilor este vorba de egoul lor; pentru unii este familia, clanul, zeul, națiunea„.

Robert Greene este un autor american de cărți despre strategie, putere și seducție. A scris șase bestselleruri internaționale: Cele 48 de legi ale puterii, Arta seducției, Cele 33 de strategii ale războiului, Legea a 50-a, Măiestria și Legile naturii umane.

Partenerii noștri