Am început să merg din nou la sală. A trebuit să slăbesc întâi acasă, vreo 20 de kg, ca să mă primească, dar am reușit!
Simțeam o nevoie disperată de sport. Începusem să arăt ca un mort, din moment ce m-a sunat și Raluca Turcan să-mi spună “La mulți ani!”.
La sală, am regăsit aceleași personaje.
L-am reîntâlnit pe schilodul care dă la sac. La orice sală e unul d-ăsta! La ce te ajută, băi, nene, să dai la sac, dacă atunci când vine sacul înapoi, te dărâmă? De ce nu pui și tu o shaorma pe tine ca să-l iei pe sac prin surprindere?
I-am revăzut și pe bărbații care fac aerobic și kangoo jumps. Cât de greu o fi să vă prindeți că femeile merg acolo tocmai ca să scape de voi? Au și ele nevoie de locuri în care să fie doar ele între ele, în care să nu mai vadă figuri de maniaci obsedați care sar pe niște patine cu arcuri.
Nu-mi era dor, dar m-am reîntâlnit și cu instructorul de fitness care se ia de tine că faci prost exercițiile. Ca să îți sugereze că ai nevoie de un instructor. Dacă vrei să-l terorizezi, pune-i cât mai multe întrebări despre exerciții și lasă-l să-ți răspundă. E gratis.
Nu putea lipsi din peisaj bomba sexy: Chip de zână, corp perfect, / S-a născut fără defect. Bărbații vin la sală pentru că ea e acolo. Femeile nu mai vin la sală pentru că ea e acolo.
Care-i faza? În general, bomba sexy face exerciții ușoare, ca să nu-și rupă operațiile. Singurii mușchi cu adevărat lucrați sunt mușchii degetelor. Tastează mult pe mobil.
Apropo! Mie nu-mi plac cuplurile care vin împreună la sală. Eu nu cred că e ok ca iubita ta să vadă cum urli când ridici gantera aia de 4 kg. Man, e cât două sticle de suc! N-ai mai fost la cumpărături niciodată?
La vestiar, era, ca întotdeauna, și mușchetul nudist. Iese din saună, intră în duș, iese din duș, intră în toaletă, stă cu orele în oglindă și se caută de coșuri. ORICE numai să nu se îmbrace!!!
Și cel mai groaznic e că FIX când te așezi pe băncuță să te descalți, apare și își face de lucru pe lângă capul tău. * Întotdeauna, dar întotdeauna, dulapul lui e deasupra dulapului tău, iar el se întinde peste capul tău ca să ia ceva de acolo.
Ai vrea să te iei de el. Dar ești sigur că ești în poziția să deschizi gura?
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri