Îi vezi peste tot. La colţuri de stradă, zgribuliţi în faţa tarabelor sau în marile cancelarii ale lumii. Îi leagă acelaşi negoţ: sunt vânzători de iluzii. A fost vreodată când oamenii – ca să supravieţuiască – n-au avut nevoie de iluzii? Este marfa cea mai bine vândută din toate timpurile.
Advertisment
Cu strigături, ca negustorii ambulanţi, ori sobru şi cu ştaif, ori pe muteşte, pe sub mână, ca pe o marfă de contrabandă – sunt multe feluri în care poţi vinde iluzii. Dar există şi oameni profund introvertiţi, care – fiindcă nici ei nu pot trăi fără iluzii – şi le confecţionează singuri. Cel mai convingător a fost Erik Satie. Unii zic că a fost un mare compozitor, prieten cu Picasso. Alţii că a fost un romancier interesant, câţiva îl consideră un memorialist de excepţie. Ce-i drept, a scris “Memoriile unui amnezic”.
Cu certitudine a fost cel mai talentat vânzător de iluzii sieşi. Şi-a inventat propria biserică – Biserica Mitropolitană a lui Isus-Dirijorul, în care era şi ierarh, şi trezorier, şi enoriaş.
Recomandări
Dar cea mai spectaculoasă iluzie pe care şi-a vândut-o – el, care nu mânca decât produse de culoare albă – a fost iluzia unui mare festin. A visat să îşi ofere un ospăţ copios, până când a dispărut. Şi ce altceva s-a gândit să pună pe acea masă festivă decât un schior comestibil?
Partenerii noștri