1001 de nopți. Fără umbră

A fost odată… Oare chiar o fi fost? Mintea oamenilor e plină de năzăriri. Proiectează locuri, plăsmuieşte făpturi, scorneşte întâmplări, încât nu poţi fi sigur de nimic niciodată.
Aşa se face că există poveşti care nu se termină în clipa când se sfârşesc, după cum şi poveşti care se termină fără să fi apucat să înceapă vreodată.
De ce se agaţă oamenii de poveşti? Pentru că fără ele ar fi şi mai singuri.
Oricum le-am lua – mestecându-le, trăgându-le pe nas, injectându-ni-le în venă – poveştile au efect atâta timp cât îţi distrag atenţia de la larma acestei lumi care se învârte ca o roată de bâlci.
Până şi inteligenţa artificială inventează poveşti. Dar sunt poveşti fără umbră. Nu se pot măsura nici măcar cu acea tuburătoare inscripţie gravată pe un ceas solar: “E mai târziu decât crezi”.