1001 de nopți. Eros şi agapos

De 33 de ani, deasupra Cornului de Aur, un bătrân în odăjdii de patriarh ecumenic priveşte lumea cu fascinaţie şi îngrijorare. Nu are emoţii să vorbească despre dragostea profană, ca şi cum inima lui ar închide o taină: “Iubire e un cuvânt dificil, ambiguu, un cuvânt cu geometrie variabilă. Să încercăm să limpezim lucrurile. Freud s-a plimbat îndelung prin subteranele noastre, cu lampa psihicului în mână. Ateismul i–a făcut însă un prost serviciu. A confundat erosul cu expresia lui sexuală. Or, aşa cum spune Platon în Banchetul, erosul e un elan spre divin care, desigur, se poate exprima şi în viaţa sexuală, dar care, de asemenea, o şi depăşeşte cu mult. Există, de pildă, un eros artistic, un eros teologic şi, mai ales, un eros mistic. Poate singuri monahii cunosc taina iubirii. Prin asceză, ei desprind dorinţa de nevoi, inclusiv de nevoia sexuală, şi o unesc cu elanul nemărginit al Suflului-de-Viaţă-Dătător, o metamorfozează şi o împlinesc într-o agápē divină. Agápē este o iubire duioasă şi compasivă, o iubire cu totul personală, dezinteresată – trebuie să avem curajul acestui cuvânt (…). Un om duhovnicesc a cărui asceză s-a împlinit îi poate întâlni pe ceilalţi ca pe nişte chipuri, dincolo de orice posesivitate carnală sau psihologică. Iar acest lucru e valabil nu numai pentru călugări. Bunătatea şi compasiunea sunt prezente la fiinţe aparent oarecare. De fapt, pentru ochii inimii, nimeni nu e oarecare…”.