O să îți spun astăzi o poveste mai complicată decât un vis nevisat până la capăt. O poveste despre cum cerul din afara noastră trezește cerul din noi. Există pe undeva, prin văzduh, o pasăre cu nume straniu: Garuda, “Sunetul Sinelui”. Dacă n-o găseşti în văzduh, cu siguranță se odihnește între coperțile unei cărți – “Cartea sunetelor inimii”. O citeşti cu atenţie de la dreapta la stânga şi, în doisprezece ani, înveţi să zbori. De ce e nevoie de doisprezece ani ca să înveţi să zbori? De doisprezece ani e nevoie, ca privind fără odihnă cerul – citez din memorie – “oasele tale să se dizolve şi să se transforme într-o floare rece de calcedonie verde”. De ce nu calcedonie de culoarea cerului? Cerul nu e albastru. Lumina din ochii tăi îl colorează astfel. Calcedonia verde e piatra vrăjitorilor. E ca o busolă: îţi arată drumul. Abia când te vei transforma într-o floare rece de calcedonie verde vei simţi că în văzduh te ţine sunetul sinelui tău, care intră în vibraţie cu sunetul universului. Ţi-am răspuns la întrebarea de ce nu cad stelele. Pentru că nici păsările nu cad. Uită tot ce ţi-am spus. Aminteşte-ţi însă mereu că în orice minciună gogonată există un abis de adevăr.


Recomandări

CE TE SURPRINDE LA GRAMMY?
GALA GRAMMY E ȘI DESPRE MODĂ
CINE CÂȘTIGĂ PREMIILE GRAMMY?
CRYING HAPPY TEARS
CHATBOȚII PREIAU FLIRTUL PE TINDER
O LUĂM UȘOR?

Partenerii noștri