Doar filele cărţilor au fâlfâirea delicată a porumbeilor. Acele cărţi care au leac la orice întrebare. Aerul cântă în oasele lor subţiri în timpul călătoriilor lungi de sute de kilometri într-o singură zi.
În ziua când nişte porumbei şi-au făcut cuibul sub streaşina mea, am simţit că urmează să îmi dea o veste importantă. Şi că nu va fi o columbogramă, mesajul pe care îl duc rulat într-un tub legat de picior. Îmi vor spune direct ceva ce trebuie să ştiu, dacă le voi înţelege limba.
Advertisment
Porumbara e o limbă în care nu există cuvântul moarte, nici cuvântul durere, nici cuvântul ură. De fapt, este limba cu un singur cuvânt – iubire. Totul e iubire, cum mi-a spus odată copilul privind o furnică.
În noaptea aceea, una dintre nopţile când mă aventuram tot mai departe de mine, ceva m-a ţintuit locului. Era un fel de fâlfâit tăcut, o mişcare a aerului abia perceptibilă. Porumbeii nu zboară noaptea. Dar – ca şi ale mele – poate gândurile lor zboară. Atunci, am văzut mesajul care-mi era destinat. Era scris pe cerul minţii mele, cu o flacără tremurătoare: TU.… Acum închid ochii. Să nu creadă porumbeii că e dimineață.
Recomandări
Partenerii noștri