1001 de nopți. Al patrulea Mag

Când s-a arătat pe cer Steaua naşterii Mântuitorului, din Răsărit n-au plecat doar trei Magi. A plecat şi un al patrulea, pe numele lui Artaban. Aceasta este povestea celui de-al patrulea Mag.

Artaban a pornit în urma celorlalţi trei, cu strania încredinţare că nu se va mai întoarce. Şi-a vândut averea şi a obţinut în schimb trei nestemate. Ceilalţi i-au dăruit Celui ce Urma să Se Nască aur ca unui împărat,  smirnă ca unui dumnezeu şi tămâie ca unui muritor. Artaban voia să-I dea tot. Şi a pornit la drum…

… La început a văzut Steaua, apoi Steaua i s-a ascuns şi a cautat-o peste tot. Rătăcea de un timp, când, la o răscruce, a văzut un muribund. Obiceiul vremii era ca suferinzii să fie aşezaţi la răscruci, astfel încât oricine ar fi trecut pe acolo să le poată da un sfat bun, un ajutor. Asta a făcut şi Artaban, i-a dat omului o piatră preţioasă să-i fie de folos şi a plecat grăbit mai departe. A înnoptat prin deşerturi de gheaţă, a traversat oraşe pline de larmă şi cetăţi părăsite. Au trecut anii… Într-o noapte, istovit şi flămând, a intrat în casa unor oameni sărmani. Aceia l-au găzduit, i-au pus pe masă ultima lor fărâmă de pâine. Dimineaţa, la plecare, Artaban le-a daruit a doua nestemată şi a plecat grăbit mai departe. Steaua începuse să i se arate iarăşi. Să i se arate şi să i se ascundă. În apropiere de Ierusalim, chiar sub Poarta Leilor, a auzit zarvă mare şi s-a oprit. O fată era luată în robie ca răscumpărare pentru datoriile tatălui său, iar părinţii şi fraţii ei plângeau şi-şi sfâşiau veşmintele. Artaban mai avea o singură nestemată. Le-a dăruit-o. În clipa aceea, a văzut, luminoasă, Steaua. S-a luat după ea, a ocolit cetatea şi a urcat pe Golgota. Trecuseră treizeci şi trei de ani şi Artaban ajunsese, în sfârşit. Dar, dintr-o dată, pământul s-a cutremurat, cerurile s-au întunecat: Mântuitorul murea pe cruce.