• Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a spus pandemia a provocat mai multe „traume în masă” decât Al Doilea Război Mondial
  • El a adăugat că efectele pandemiei asupra sănătății mintale se vor resimți „mulți ani de acum încolo”
  • Unul dintre adjuncții săi, Maria Van Kerkhove, a adăugat că lumea se află încă în „faza acută” a pandemiei

Pandemia a provocat „traume în masă” la o scară mai mare decât Al Doilea Război Mondial, iar impactul său se va resimți „mulți ani de acum încolo”, a declarat șeful Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, conform CNBC.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, lumea a suferit traume în masă, deoarece acesta a afectat multe, multe vieți. Această pandemie a avut o magnitudine mai mare și au fost afectate mai multe vieți”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

„Aproape întreaga lume este afectată, fiecare individ de pe suprafața lumii a fost de fapt afectat.”, a completat el.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

El a vorbit și despre efectul pandamiei asupra sănătății mintale.

„Și când există traume în masă, acestea vor afecta populația pentru mulți ani de acum înainte”, a mai spus Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Comentariile sale au venit ca răspuns la o întrebare privind modul în care ţările ar trebui să ţină cont de impactul pandemiei asupra economiei şi sănătăţii mintale. Adjuncţii lui Tedros au subliniat că ar trebui să se acorde prioritate sănătăţii mintale.

Maria Van Kerkhove, şeful unităţii OMS pentru boli emergente şi zoonoze (boală infecțioasă transmisibilă de la animalele vertebrate la om și invers, n.red.) spune că lumea se află încă în „faza acută” a pandemiei, când virusul pătrunde în comunităţi, ucigând zeci de mii de persoane în fiecare săptămână. Ea a adăugat, totuşi, că numărul cazurilor de persoane cu probleme de sănătate mintală al pandemiei va creşte, fiind o problemă majoră pe termen lung.

Partenerii noștri