• Rafila consideră că vaccinul produs de AstraZeneca este unul bun și sigur.
  • Alexandru Rafila: Proporția de persoane care a suferit astfel de probleme de sănătate nu e mai mare față de populația care nu a fost vaccinată.
  • Olanda a raportat 10 cazuri de efecte adverse grave după inocularea cu vaccinul anti-COVID-19 produs de AstraZeneca.
  • Mai multe țări din Europa au suspendat vaccinarea cu Astrazeneca, după ce au apărut probleme de coagulare a sângelui la unii pacienți. 

Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, consideră că vaccinul produs de AstraZeneca este unul bun și sigur și precizează că proporția dintre persoanele care au suferit probleme de sănătate nu e mai mare față de populația care nu a fost vaccinată.

„Vaccinul AstraZeneca a fost administrat la peste 17 milioane de persoane la nivel global, fără să fie probleme deosebite. Au apărut câteva probleme în Italia, Norvegia și Danemarca, unde au apărut tromboze la anumiți pacienți. Problema este că trebuie stabilit dacă aceste lucruri au apărut după vaccinare sau de la vaccinare. Sunt două lucruri total diferite, adică este pur și simplu un eveniment care s-ar fi întâmplat oricum la un anumit procent. Se pare că, din informațiile pe care le am eu de la Agenția Europeană a Medicamentului, proporția de persoane care a suferit astfel de probleme de sănătate nu e mai mare față de populația care nu a fost vaccinată”, spune Alexandru Rafila, deputat PSD.

El precizează că, atunci când sunt suspiciuni, lotul este oprit de la utilizare.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

„Opinia mea este că este un vaccin bun și sigur, dar, repet, nu putem să luăm lucrurile ca atare decât în momentul în care o autoritate competentă își spune opinia. Uitându-mă pe cifre văd că este un vaccin care este sigur, dar situații punctuale care pot apărea trebuie luate în considerare și verificare”, apreciază Rafila, reprezentat al României la OMS.

Rafila consideră că imunizarea cu AstraZeneca nu trebuie sistată, ci doar cu loturile suspecte.

Partenerii noștri