• Bărbatul care a murit a doua zi după vaccinare a primit ser din lotul retras.
  • Directorul DSP susține că nu există o legătură între deces și moartea bărbatului.
  • În Gorj nu au fost raportate reacții adverse la vaccinul cu AstraZeneca.

Bărbatul din Gorj care a murit la o zi după ce s-a vaccinat cu AstraZeneca, a primit ser din lotul retras acum. Bărbatul a primit vaccinul în data de 28 februarie, iar pe 1 martie s-a simțit rău la serviciu. El a ajuns la spital unde a murit.

Narcis Stoian, directorul DSP Gorj, spune că legiștii nu au stabilit o legătură între vaccin și decesul bărbatului.

Narcis Stoian, director DSP Gorj: „Medicii care i-au făcut necropsia au zis că a făcut un infarct miocardic. Avea inima mărită.(…) Noi, ieri, am fost informați, printr-o instrucțiune, să retragem vaccinurile din acest lot, care mai sunt în stocurile centrelor de vaccinare. (…) Noi nu știam despre acest lot că are probleme. Doar preventiv, până se fac verificări de către EMA, se retrage acest lot de vaccin. Se va aduce alt vaccin, din alt lot.”

1.500 de doze de vaccin din lotul retras au ajuns în județul Gorj. 1.083 de persoane au fost vaccinate cu acest ser.

Narcis stoian, director DSP Gorj: “La Astra Zeneca n-am mai avut raportată nicio reacție adversă.”

În depozitul regional de la Spitalul Militar Craiova mai sunt, acum,
doar 60 de doze din lotul cu probleme. Aceste doze au fost retrase.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Partenerii noștri