• Unitatea medicală are în acest moment doar o ambulanță veche, din 2007, care trebuie reparată
  • Celelalte patru ambulanțe aflate în dotarea spitalului nu sunt funcționale și urmează a fi casate, neexistând pentru ele piese de schimb
  • Costul unei ambulanțe care să transporte copiii care au nevoie de intervenție medicală este în jur de 77.290 de euro

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală a rămas fără ambulanță funcțională pentru transportul medical al copiilor. Unitatea medicală are în acest moment doar o ambulanță veche, din 2007, care necesită reparații.

Cel mai mare spital pentru copii din România, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii <Grigore Alexandrescu>, are nevoie de o ambulanță, pentru a putea efectua transferul medical al copiilor care necesită intervenție. În acest moment, unitatea medicală are la dispoziție doar o ambulanță veche, din 2007, care necesită reparații”, a transmis Salvați Copiii România printr-un comunicat.

Organizația a lansat un mecanism de strângere de fonduri pentru o ambulanță dotată special pentru pediatrie. Celelalte patru ambulanțe aflate în dotarea spitalului nu sunt funcționale și urmează a fi casate, neexistând pentru ele piese de schimb.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Costul unei ambulanțe care să transporte copiii care au nevoie de intervenție medicală este în jur de 77.290 de euro.

Spitalul „Grigore Alexandrescu” are 10 secții clinice și numeroase compartimente medicale, 19 departamente însoțitoare și 17 ambulatorii de specialitate. Anual, sunt realizate peste 200.000 de consultații și sunt internați peste 30.000 de copii cu vârste între o zi și 18 ani, iar peste 60% dintre cazuri constituie urgențe medico-chirurgicale. Media zilnică a pacienților care se prezintă la spital pentru numeroase probleme este de 600 de copii, variind de la malformații congenitale până la traumatisme.

Organizația Salvați Copiii anunță că, în 2021, a extins programul de combatere a mortalităţii infantile și în secţiile de pediatrie din spitalele din ţară, afectate de o subfinanţare acutizată în contextul pandemiei.

Primele intervenţii de urgenţă au fost făcute în județul Mureș, la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș și Spitalul Clinic de Urgență Mureș, în valoare totală de 150.000 euro, în București, la Maternitatea Bucur, în valoare de 30.000 de euro și în județul Mehedinți, la Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin, în valoare de 10.000 de euro. În prima parte a anului 2021, vor fi dotate 10 unităţi medicale, cu aparatură în valoare de 1.000.000 de euro”, se arată în comunicat.

Partenerii noștri