- Ellie și Sandy sunt două prietene care au făcut turul lumii de aniversarea de 80 de ani.
- Ellie și Sandy au organizat o aventură de 80 de zile pe toate continentele globului.
- Cele două locuiesc în Texas și au devenit vedete pe social media, documentându-și aventura.
Sandy Hazelip și Ellie Hamby, ambele în vârstă de 81 de ani, și-au dorit să viziteze lumea împreună, în doar 80 de zile. Femeile din Texas s-au întors recent acasă, după călătoria de două luni și jumătate, care a început în Antarctica.
Ideea le-a venit în 2020, când cele două prietene și-au dat seama că au o pasiune comună: călătoritul. Din păcat, pandemia de COVID-19 le-a afectat planurile, iar aventura lor a fost amânată până anul acesta. Sandy Hazelip, de profesie medic și Ellie Hamby, fotografă, s-au cunoscut în urmă cu 23 de ani, în timpul unei misiuni medicale în Zambia.
„Suntem cele mai bune prietene așa că ne-am înțeles bine pe tot parcursul călătoriei” , au declarat ele.
Aventura lor a început pe 11 ianuarie în Argentina, unde s-au urcat într-o barcă de 60 de persoane și au traversat Pasajul Drake, care le-a dus în Antarctica – cel mai puțin vizitat continent din lume. Acolo, au înfruntat frigul și s-au pozat cu pinguinii. Aventura le-a dus, apoi, pe Insula Paștelui, unde au avut ocazia să admire celebrele statui Moai. Sandy și Ellie au dormit chiar și în aeroporturi, pentru a se asigura că prind toate zborurile la timp.
Au călătorit în Europa de Nord și în Cercul Arctic, unde s-au întâlnit cu reni, s-au plimbat cu o sanie trasă de husky și au văzut superbele aurore nordice.
A doua etapă a călătoriei le-a dus pe cele două pensionare la reperele istorice ale Europei, unde au vizitat Colosseumul Roman, Capela Sixtină, Notre Dame și Palatul Buckingham, înainte de a se îndrepta spre sud, spre Africa. Acolo, au vizitat insula Zanzibar, supranumită „Insula Mirodeniilor”, iar după aceea au ajuns în Egipt, unde au explorat Marile Piramide.
Au fost chiar și la Taj Mahal din India, înainte de a călători în Nepal, la Muntele Everest, pentru a vizita priveliștile uluitoare, iar mai apoi la Muntele Fuji, din Japonia. Australia a fost ultima parte a călătoriei lor, cuprinzând vizite în Sydney și Marea Barieră de Corali, înainte de a se întoarce acasă în Texas pe 1 aprilie. Le-a plăcut atât de tare să facă înconjurul lumii, încât deja s-au apucat să facă planuri pentru încă o escapadă.
„Plănuim să mergem într-o altă călătorie, când vom împlini 82 de ani, în 2024.” , a dezvăluit Hazelip pentru publicația americană TODAY.