• Alpinistul român Horia Colibăşanu a reuşit să urce pe vârful Broad Peak.
  • Este al 12-lea munte ca înălţime de pe planetă.
  • Bărbatul atinge cel de-al zecelea vârf de peste 8.000 de metri.

Alpinistul timişorean Horia Colibăşanu a urcat pe vârful Broad Peak, la 8.051 de metri altitudine. Bărbatul atinge cel de-al zecelea vârf de peste 8.000 de metri, scrie într-un comunicat de presă transmis sâmbătă.

Potrivit sursei citate, sâmbătă, alpinistul român a reuşit să urce pe vârful Broad Peak, al 12-lea munte ca înălţime de pe planetă, fără oxigen suplimentar şi fără ajutor din partea şerpaşilor.

„Sunt pe vârf la 8.051 de metri. A fost o ascensiune epuizantă de 12 ore. O creastă foarte lungă. Foarte greu vârful, pentru că nu ştiam care din vârfurile de creastă era, de fapt, vârful propriu-zis. Am urcat, sunt obosit, vreau să încep coborârea cât mai repede şi sper să ajung cât mai repede în tabăra de bază. Toate cele bune, de aici de la 8051 de metri!”, a transmis Horia Colibăşanu pe rețelele sociale.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Citește și

Partenerii noștri