- GoldenEye din Jamaica, fosta casă a scriitorului britanic Ian Fleming, cel care a scris James Bond oferă o vacanță cu tematică 007.
- Excursia la GoldenEye include un tur al vilei autorului Ian Fleming, o sticlă de șampanie Bollinger și o ediție de colecție 007 Collector’s Edition de rom Blackwell.
- Prețul unui Pachet Ultimate Ian Fleming Experience începe de la 3.700 de dolari pentru patru nopți și este disponibil până la 31 octombrie 2023.
Dacă vrei o o vacanță în stilul James Bond, GoldenEye din Jamaica, fosta casă a scriitorului britanic Ian Fleming, cel care a scris James Bond oferă o vacanță cu tematică 007.
Advertisment
Anul acesta se împlinesc 70 de ani de la apariția filmului Casino Royale și ce mod mai bun de a sărbători decât o excursie în locul unde a fost scris inițial romanul de spionaj? Excursia la GoldenEye include un tur al vilei autorului Ian Fleming, o sticlă de șampanie Bollinger și o ediție de colecție 007 Collector’s Edition de rom Blackwell.
Casa în care Ian Fleming, cunoscut pentru crearea lui James Bond și elucidarea aventurilor acestuia în 12 romane și 2 povestiri scurte, oferă un sejur de 4 nopți. Experiența de patru nopți include o excursie ghidată de snorkeling în care poți înota printre recifele de corali, alături de un tur al vilei emblematice a lui Fleming, unde încă mai există biroul și mașina de scris a acestuia, scrie Robb Report.
Recomandări
GoldenEye promite o vacanță cu tematică 007
Iar când se lasă noaptea, oaspeții se pot retrage în cabana Lagoon Cottage, care are un singur dormitor. Aici ai propria verandă, o baie și un duș construit în grădină în aer liber. Printre alte surprize, în cazul în care nu ești băutor de martini, pachetul include și o sticlă de șampanie Bollinger, menționată pentru prima dată în romanul lui Fleming din 1956, „Diamonds Are Forever”.
Dacă vrei să explorezi împrejurimile, poți vizita grădina scufundată, unde scriitorul obișnuia să își chema prietenii celebri: Katharine Hepburn, premierul britanic Sir Anthony Eden sau dramaturgul Noel Coward.
În plus, vei putea lua acasă și o ediție de colecție 007 Collector’s Edition de rom Blackwell creat de Chris Blackwell, proprietarul Island Records și GoldenEye. Fostul producător muzical a cumpărat în anii ’70 casa lui Fleming și a redeschis-o ca stațiune în 2011.
Casa din Jamaica este locul în care Fleming a scris toate cele 14 cărți Bond. Tot aici, Sting a scris versurile piesei „Every Breath You Take”. Și Bono, solistul trupei U2, a creat soundtrack-ul pentru filmul „GoldenEye” în timp ce se afla acolo.
Prețul unui Pachet Ultimate Ian Fleming Experience începe de la 3.700 de dolari pentru patru nopți și este disponibil de acum până la 31 octombrie 2023.
Citește și
- Cât de sigur este Bucureștiul pentru șoferi? Noi expertize arată că Pasajul Lujerului și Podul Băneasa sunt cele mai periculoase
- Dior a lansat prima sa croazieră de wellness la Paris. Ce experiențe unice poți trăi pe vasul de lux de pe Sena
- STUDIU. China utilizează din ce în ce mai mult tehnologia de recunoaștere facială bazată pe inteligență artificială. Care sunt motivele
Partenerii noștri