Japonia îți oferă o nouă experiență de vacanță. Pleci doar cu periuța de dinți și lenjeria intimă

Dacă plănuiești o vacanta în Japonia, vei putea călători cu bagaje mai puține. Japan Airlines le oferă turiștilor șansa de a reduce bagajele închiriind haine și îți propune să iei cu tine doar lenjeria de corp și o periuță de dinți.

În cadrul unui experiment de un an, care a început miercuri, pasagerii care călătoresc cu Japan Airlines (JAL) pot închiria ținute în funcție de sezon, mărime și combinație de culori, scrie Financial Times.

În cadrul acestui program, un potențial vizitator în Japonia își poate rezerva hainele cu până la o lună înainte pentru a le folosi timp de două săptămâni. Călătorii pot specifica scopul vizitei pentru a se asigura că au la dispoziție îmbrăcămintea potrivită. Potrivit JAL, schema este concepută pentru călătorii care speră să facă o „alegere sustenabilă”.

Hainele închiriate, o combinație de stocuri excedentare de la retaileri și haine second-hand colectate de o companie parteneră, vor fi livrate la hotel sau la Airbnb înainte de sosire și vor fi colectate la sfârșitul vizitei.

Ce beneficii are proiectul

Site-ul care se ocupă de sistemul de închiriere de îmbrăcăminte susține că o reducere de 10 kg a bagajelor unui pasager duce la o reducere estimată de 7,5 kg a emisiilor de dioxid de carbon. O reducere de 7,5 kg a emisiilor de CO₂, adaugă, ca referință, este echivalentă cu renunțarea la utilizarea unui uscător de păr timp de 78 de zile (pe baza unei utilizări medii de 10 minute pe sesiune de uscare).

Programul a fost lansat în timpul unei perioade de creștere explozivă a numărului de vizitatori în Japonia după pandemie. După ce a limitat strict sosirile de vizitatori între martie 2020 și octombrie 2022, Japonia și-a redeschis porțile. În luna mai, aproape 1,9mn de persoane au vizitat Japonia – o creștere de 1.191% față de aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor Organizației Naționale de Turism din Japonia.


Citește și

Exit mobile version