Retrospectiva Perjovschi îți arată unde și cum se face viața artă

• Ultima săptămână în care mai prinzi la Timișoara Retrospectiva Dan Perjovschi.
• Retrospectiva Dan Perjovschi este la muzeul Corneliu Miklosi din Timișoara până pe 26 octombrie 2025.
• Dan Perjovschi: „Pentru mine, CV-ul este un proiect. O lucrare. Un performance”

Expoziția retrospectivă „Dan Perjovschi. ROMÂNIA – O retrospectivă 1985-2025” este găzduită de fostul depou de tramvaie din Timișoara. Nu este doar o celebrare a carierei artistului, ci și o radiografie necruțătoare a României post-decembriste. Desenele sale au apărut de multe ori în presa independentă. Dar au fost expuse și pe pereții muzeelor din întreaga lume, funcționează ca niște instantanee critice. Instantanee artistice ale evenimentelor, dezbaterilor și transformărilor care au modelat societatea românească.

Ce poate să îți spună în 2025 o expoziție de artă care are în vedere patru decenii de evenimente și lucrări?

De la mineriade și până la pandemia de COVID-19, de la corupție la libertatea de exprimare, Perjovschi a abordat temele sensibile cu umor negru și o luciditate dezarmantă, îți arată cât de puternică este o arhivă vizuală a memoriei colective. Dar mai ales îți arată cât de personală devine această abordare în varianta lui Dan Perjovschi.

Câtă forță ajunge să aibă până și cea mai banală vedere atunci când o așezi alături de alte vederi cu oameni pierduți în fundal la categoria „Cine este acest om?”. „Este soțul meu”, îmi spune o prietenă că ar fi recunoscut o vizitoare una dintre siluetele pierdute între vederile arhivate de Dan Perjovschi. Și atunci cum să nu ai revelația modului în care viața de zi cu zi se face artă odată trecute prin dispozitivele lui Perjovschi. Fie că e vorba de arhivare, de desen ori text tratat grafic. Dar retrospectiva include și săli dedicate proiectelor civice ori momentelor de performance ca și demersurilor artistice în care Perjovschi a implicat publicații (presă ori cărți).

CV-ul ca Proiect Artistic: O Călătorie Prin Arta Contemporană

Expoziția începe cu un fel de CV de artă, desenat de Perjovschi pe zeci de metri. Dacă vrei, este și o bază de date a artei contemporane. Acțiunile în spații mici nonprofit stau alături de cele mai importante bienale și muzee din lume. Această abordare reflectă refuzul lui Perjovschi de a stabili ierarhii. Dar arată și dorința artistului de a participa activ la dialogul artistic internațional și local. „Pentru mine, CV-ul este un proiect. O lucrare. Un performance”, explică artistul, subliniind importanța mobilității și a conectării la scena artistică globală. El se autodefinește ca un „marginal în mainstream”. Desenează în mari muzee, însă pe geamuri sau pe pereți exteriori. Astfel Perjovschi rămâne uneori cu această identitate subversivă activă chiar și la nivelul metodologiei, nu doar al subiectelor abordate.

Un perete lung este acoperit cu desene albe pe fond negru, reproduse și redesenate de artist, care sintetizează 40 de ani de creație. Aceste desene, adesea cu un aer protestatar și angajat social, funcționează ca un „negativ de fotografie”, capturând istoria recentă a României într-o manieră critică și subversivă. Iar un colț al retrospectivei adună planșe rupte și recompuse cu desene greșite. Artistul însuși îți explică în ce fel ajung greșelile să funcționeze în artă: „Până acum eram foarte sigur că diferența între un om și inteligența artificială e că omul poate greși și din greșeală se nasc chestii interesante. Și eram foarte relaxat. Dar am vorbit cu un expert și mi-a spus că poate să fie programată să greșească și inteligența artificială. Deci cred că orice se poate”.

Cum reușești să pui 40 de ani de artă într-un singur eveniment?

O cameră tematică este dedicată performance-ului, prezentând cele mai curajoase și emblematice acțiuni ale artistului, inclusiv un performance din 1991 de la Timișoara care a rămas în memoria sa ca un eveniment definitoriu. În interviul acordat lui Igor Mocanu în 2012, artistul spunea: „Arta în România imediat după 1990 era o artă patetică, fără context… Toată lumea era, internațional, la zero. Zero barat. Marii artiști, aureolați de o disidență chestionabilă, sau tinerii erau pe același plan. În afară nu existau maeștri. De aia înăuntru au fost două curente, unul progresiv, care se deschidea rapid spre Vest și care-și cerceta rădăcinile acolo (vezi catalogul Experiment) și altul național, care se închidea în sine însuși (Bizanț și ortodoxie) și care afirma, nu cerceta”. Expoziția de la Timișoara reprezintă, astfel, o reîntoarcere la rădăcini și o reafirmare a angajamentului lui Perjovschi față de valorile democratice și de libertatea de exprimare.