Atlasul Singurătății @GenZ: O expoziție cartografiază interiorul unei generații

• Între 21 și 30 noiembrie, Casa Ion Mincu din București găzduiește o incursiune vizuală și sonoră în universul singurătății tinerilor.
• Proiectul explorează paradoxul conexiunii constante și al nevoii acute de introspecție, prin imagini realizate cu cameră obscură și instalații audio imersive.
• Expoziția oferă perspective autentice asupra felului în care GenZ percepe și gestionează singurătatea, provocând o redefinire a conceptului.

Bucureștiul devine, între 21 și 30 noiembrie, punctul de întâlnire cu o realitate intimă, adesea trecută sub tăcere: singurătatea Generației Z. Expoziția „Atlasul Singurătății @GenZ”, deschisă la Casa Ion Mincu (OAR România), nu este doar o simplă colecție de arte vizuale, ci o explorare curajoasă, vizuală și sonoră, a unui teritoriu interior complex.

Într-o epocă definită de hiperconectivitate digitală și un zgomot informațional copleșitor, tinerii se confruntă cu o formă specifică de izolare, o singurătate paradoxală, care necesită o înțelegere profundă. Proiectul își propune să depășească stereotipurile, oferind o hartă emoțională, o cartografiere a sentimentului de solitudine, așa cum este el trăit și perceput de o generație crescută în lumina ecranelor, dar cu o dorință acută de autenticitate și reconectare cu sine.

O geografie vizuală a interiorului

Expoziția propune o incursiune inovatoare în spațiul personal al tinerilor, folosind o tehnică fotografică rară: efectul de cameră obscură. Imaginile, realizate de Andrei Dudea, surprind orașul proiectat, cu susul în jos, în interiorul locuințelor, transformând solitudinea într-o metaforă vizuală a relației delicate dintre individ și mediul urban. Aceste fotografii surprind personaje în gesturi cotidiene, intime – savurarea cafelei în tăcere, vizionarea anime-urilor la ore târzii sau simplul „scroll” compulsiv pe rețelele sociale, ce adesea substituie prezența reală.

Astfel, „Atlasul Singurătății” reușește să transforme spațiul privat, adesea perceput ca un refugiu, într-un peisaj ce reflectă complexitatea emoțională a generației, evidențiind vulnerabilitatea și auto-suficiența. Este o declarație vizuală a faptului că singurătatea nu este un vid, ci un conținut dens, o realitate interioară ce modelează percepția lumii exterioare.

Portrete sonore și voci fără mască

Dimensiunea vizuală este amplificată de un univers sonor imersiv, creat de Mihai Balabaș, care adaugă o altă profunzime hărții singurătății. Instalația include podcasturi și un peisaj auditiv compus din voci suprapuse, respirații și frânturi de conversații, deschizând ferestre către emoții greu de formulat. Jurnalistul Ionuț Dulămiță a realizat interviuri autentice, publicate și pe microsite-ul Scena9, oferind mărturii directe ale tinerilor.

Printre aceștia, Petrișor Barbu, în vârstă de 22 de ani, explică cum „singurătatea a devenit un spațiu autosuficient, modelat de maturizări forțate și de credința că munca este singurul teritoriu sigur”. Această afirmație subliniază o tendință de a percepe solitudinea nu ca pe o slăbiciune, ci ca pe un bastion al autonomiei într-o lume volatilă.

Pe de altă parte, Alberto Păduraru, poet și student la jurnalism, o asociază „cu prezentul însuși: cu fragilitatea relațiilor intense care se sting brusc, cu indisponibilitatea emoțională tot mai prezentă la tineri, cu spațiile care cer o reînvățare a intimității.” Aceste perspective contrastante demonstrează că singurătatea nu este un monolit, ci o experiență multifacetică, modelată de individualitate și contextul social.

Dincolo de ecran: o nouă înțelegere a singurătății

Proiectul culminează cu o discuție publică pe 29 noiembrie, moderată de psihoterapeutul Andreea Găzdaru și sociologul Mădălina Muscă, având la bază o amplă cercetare interdisciplinară. Această cercetare a adunat peste 150 de mărturii ale tinerilor, de la 13 la 28 de ani, conturând un portret emoțional complex al Generației Z. Expoziția „Atlasul Singurătății @GenZ” se distanțează de judecata sau compasiunea superficială, invitând publicul să vadă singurătatea nu ca pe un defect de corectat, ci ca pe un spațiu interior demn de ascultat și înțeles.

Este o redefinire a conceptului: prin explorarea vulnerabilităților și ritualurilor intime, proiectul transformă singurătatea dintr-o condiție de evitat într-o oportunitate de introspecție și, paradoxal, de conexiune mai profundă. Este o invitație de a recunoaște și, poate, de a găsi un limbaj comun, un teren de înțelegere reciprocă într-o societate adesea prea grăbită să eticheteze și să ignore complexitatea stărilor umane.