- Un studiu desfășurat în Statele Unite ale Americii indică faptul că 70% dintre mileniali trăiesc de pe o zi pe alta
- În medie, 54% dintre americani au spus că trăiesc „de la un salariu la altul”, iar milenialii, sau generația Y, sunt cei mai afectați
- La polul opus sunt baby boomers, persoanele născute între anii 1945 și 1965 – „doar” 40% dintre aceștia își duc traiul în așteptarea următorului salariu, sau pensie, după caz
Un studiu desfășurat în Statele Unite ale Americii indică faptul că 70% dintre mileniali, adică persoane născute începând cu anul 1980 și până la mijlocul anilor ’90, trăiesc de pe o zi pe alta, informează Business Insider.
Studiul a folosit metoda chestionarului pentru a aduna o cantitate cât mai mare de date, iar eșantionul acestuia a fost de peste 28.000 de americani. În medie, 54% dintre americani au spus că trăiesc „de la un salariu la altul”, iar milenialii, sau generația Y, sunt cei mai afectați.
La polul opus sunt baby boomers, persoanele născute între anii 1945 și 1965. Dintre aceștia, „doar” 40% își duc traiul în așteptarea următorului salariu, sau pensie, în acest caz.
Acest studiu reflectă situația economică din Statele Unite și, în același timp, arată nivelul de educație financiară a generațiilor. Se pare că niciodată nu este suficient, iar cei care cheltuie mai mult decât câștigă sunt nevoiți să trăiască de pe o zi pe alta. Aproximativ 60% dintre milenialii care câștigă peste 100.000 de dolari pe an, adică cel puțin 8.000 de dolari pe lună, au această soartă.
Desigur, nu doar educația financiară a dus la o asemenea situație. Fiecare generație are nevoile ei, iar milenialii sunt la vârsta în care fie își cumpără prima casă, fie vor să întemeieze o familie, sau achiziționează o mașină, iar de cele mai multe ori toate sunt realizate prin intermediul creditelor. Pe lângă aceste aspecte își face loc și criza economică generată de pandemia de coronavirus, la doar 12 ani de la Marea Recesiune. Astfel, milenialii au trebuit să „încaseze” două mari crize economice în tinerețea lor, evenimente ce le-au afectat, mai mult ca sigur, situația financiară, printre altele.