- Statul elen va lansa un program de subvenționare a locurilor vacante pentru companiile din domeniul spectacolului și al transporturilor.
- Se pregătește elaborarea unei legi care va permite statului să cumpere o parte dintre biletele la teatre, cinematografe și concerte.
Statul grec va subvenționa întreprinderile silite de criza actuală să aibă un grad de ocupare redus. În această categorie intră cinematografele, teatrele sau autocarele, informează cotidianul Proto Thema.
Potrivit declarației ministrului adjunct al finanțelor, Theodoros Skylakakis, pentru postul de televiziune ERT, este planificată elaborarea unei legi care va permite statului să cumpere o parte semnificativă dintre biletele la teatre, cinematografe și concerte. După încheierea pandemiei, acestea vor fi returnate sub forma unui bilet social.
Totodată se va emite o decizie ministerială pentru despăgubirea proprietarilor de autocare turistice și a societăților de transport interurban pentru locurile vacante pe care sunt obligați să le aibă din cauza crizei economice generate de pandemie.