Doctorul Sandra Alexiu este președinte al Asociației Medicilor de Familie Bucrești-Ilfov și este și membru al Grupului de vaccinologie al Societății Naționale de Medicină de Familie. Dar înainte de toate este medic primar de medicină de familie.

Sandra Alexiu, despre teama de Covid-19: ,,Da, tuturor ne este teamă că vom lua Covid-19. Este foarte curios că nu avem în București un procent care să ne îngrijoreze, în contextul în care localitățile pică una câte una. Nu știu dacă am ajuns vârful, dacă suntem în valul doi. Ceea ce am trăit până acum este doar începutul.”

Sandra Alexiu, despre cât de greu este să fii medic de familie în perioada Covid. ,,Nu este la fel peste tot. Una este să fii medic de familie într-un oraș universitar, într-un oraș mai mic și alta în mediul rural. Este greu, în primul rând pentru că suntem foarte puțini.”

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Sandra Alexiu, despre pacienții care trebuie să vină la cabinet și despre cardul reintrodus de Casa de asigurări de Sănătate: ,,Acum, pacientul trebuie să vină pentru că nu mai putem să lucrăm fără card. Casa de Asigurări de Sănătate a reintrodus folosirea cardului, oamenii trebuie să vină cu cardul, fie că au sau nu comorbidități.”

„Și depistarea unor boli grave a devenit o problemă, pentru că le este frică să exploreze. (…) Între medici nu există colaborare și comunicare, este tot timpul un război din asta. De la pandemie încoace, am descoperit că ne putem ajuta. Rolul nostru, al medicilor de familie, este să adunăm într-un creuzet toate lucrurile cu care omul vine de la specialiști.”

Sandra Alexiu, despre pacienții infectați: ,,Pentru un pacient care ajunge într-un moment critic contează minutele”

Sandra Alexiu, despre studenții la Medicină care fac practică: ,,Studenții, încă de pe vremea când eram eu student, nu prea fac practică. România intră prin această metodă în rândul lumii civilizate în care studenții fac medicină. Sistemul românesc de învățământ nu prea face lucrul asta. În medicină, trebuie să înveți și să aplici, trebuie să și furi. Și omul care face medicină fără vocație este un om pierdut. “

Sandra Alexiu, despre condiția medicului de familie: ,,Peste tot este foarte greu, pentru că trebuie să gestionăm cazuri noi. Sigur că nu mai putem să facem examene de bilanț ca pe vremuri, pentru că acum ne ocupăm și de bilanțul celor care sunt pozitivi. Avem colegi care au peste 30 de pozitivi în evidență care trebuie întrebați zilnic. Ar fi trebuit să angajăm cel puțin o asistentă la cabinet. Trebuie să le explicam pacienților ce tratamente au nevoie, cum să se descurce cu actele. Nu toate persoanele au în casă o imprimantă. Pacienții mei din mediu rural nu au așa ceva.”

Sandra Alexiu: ,,Știm că nu este același lucru cu a lucra în ATI, nu am nimic cu colegii de la ATI, îi respect foarte mult, dar pentru noi este foarte dureros să nu ne pomenească nimeni în comunicate.”

Sandra Alexiu, despre vaccinare: ,,Depinde ce vaccin vine și ce anume grupe de risc targhetăm. Evident că trebuie logistică specială. Și de stocare și de vaccinare. (…) Eu una m-aș vaccina imediat. Abia aștept.”

Ovidiu Covaciu – fondatorul celui mai mare grup pro-vaccinare de pe facebook – vaccinuri și vaccinare, cu peste 92 de mii de membrii. Dar și al grupului Coaliția România Sănătoasă.

Ovidiu Covaciu: ,, Nu sunt foarte convins că această metodă de educare a publicului are mari șanse de reușită pe termen lung. Încă mai creștem și încă ajutăm mai multe persoane.”

Ovidiu Covaciu: ,,Nu știm foarte multe lucruri despre vaccinul care va ieși pe piată, este normal să existe o precauție, atât la medici, cât și la oameni în general. Sunt necunoscute, o să clarificăm câteva din aceste necunoscute. O sa vedem care sunt reacțiile adverse.”

Ștefan Dascălu, cercetător la Universitatea Oxford: ,,Studiile arată că rata de acceptate a vaccinurilor, în general rata este mai mare în Regatul Unit decât în România. Oricum, nu va apărea pe piață un vaccin care va pune în pericol sănătatea. Oamenii trebuie să înțeleagă faptul că dezvoltarea vaccinului nu este pe repede înainte. Dezvolatrea rapidă a implicat resurse materiale și umane foarte mari.”

Ștefan Dascălu, despre vaccinare și vaccinuri: ,,Ne aduc cu un pas de rezolvare în față pentru a combate efectele devastatoare ale pandemiei. Prin vaccinare, oprim suprasaturarea sitemului medical.”

Ștefan Dascălu, despre strategii de a învinge virusul: ,,Dacă nu vom avea o strategie și un vaccin vom avea de suferit în continuare și nimeni nu dorește repetarea a ceea ce s-a întamplat în 1918. Mecanismele la care dispunem la momentul de față sunt infinit mai bune și mai multe decât acum 100 de ani. Rata mare de transport, felul în care oamenii intră în contact unul cu altul, erau complicații care nu existau înainte.”

„Faptul că vom avea un vaccin ne permite să limitam numărul de infecții în mod direct. Gripa spaniolă s-a întors în 2009, cand am avut așa-zisa gripă porcină. Iar, prin comparație, am avut antibiotice, am avut antivirale, net superioare cu ceea ce aveam acum 100 de ani. Am avut și un vaccin și am reușit să trecem peste gripa din 2009, care acum a devenit sezonieră.”

Robert Tatoi este creator de conținut video și fondator al studioului Follow Art Production.

Robert Tatoi, despre importanța TikTok-ului, devenit noul Instagram: ,,Instagramul a ajuns ușor-usor la un punct de saturație. Pe TikTok sunt mulți creatori care vin cu o abordare total diferită. TikTok-ul are acea piramidă de content. Celelalte platforme nu-ți oferă lucrul asta.”

Robert Tatoi: ,,Este mai tolerant pentru că este și într-o formă mai rudimentară față de alte platforme. Pe de altă parte, Facebook-ul si Instagramul au restricții mai multe. La nivel global sunt 800-900 de milioane de conturi de tik-tok.”

Robert Tatoi, despre trecerea de la ipostaza de dansator profesionist la cea de creator de content în social-media: ,,Privesc partea asta de Social Media ca fiind un moft. A fost strict din perspectivă financiară. Dar vreau să-ți spun că tot dansul îmi produce plăcerea supremă, dansul este pentru mine cel mai frumos.”

Partenerii noștri