• Este greu să ne imaginăm un loc pe care să nu-l putem vizita și care să nu fie fotografiat.
  • În timp ce majoritatea locurilor de pe glob primesc vizitatori, există unele care sunt total interzise turiștilor.
  • Adesea, din motive de securitate, juridice sau științifice, accesul este strict interzis în aceste locuri.

„Seiful de la capătul lumii„ și „Buricul pământului” sunt două dintre locurile fascinante pe care nu le vom putea vizita niciodată.

În lumea de astăzi, este greu să ne imaginăm locuri pe care să nu le putem vizita și pe care să nu le putem fotografia, împărtăși sau eticheta pe rețelele de socializare, scrie BBC.

Dar mai sunt câteva locuri care au rămas neatinse de turiști. În timp ce majoritatea locurilor de pe glob primesc vizitatori, există unele care sunt total interzise turiștilor. Adesea, din motive de securitate, juridice sau științifice, accesul este strict interzis în aceste locuri.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

„Seiful de la capătul lumii”

Pe o insulă îndepărtată numită Spitsbergen, în arhipelagul arctic Svalbard, Norvegia, un munte de gresie adăpostește la 120 de metri în interiorul unui loc apocaliptic: cel mai mare seif de semințe din lume.

La aproximativ 1.300 km de Polul Nord și la 130 de metri deasupra nivelului mării, permafrostul gros – stratul de gheață înghețat permanent care înconjoară seiful – ajută la conservarea sutelor de mii de mostre de semințe stocate înăuntru.

De asemenea, situl este foarte potrivit pentru această sarcină datorită lipsei de activitate seismică.

Cu toate acestea, deși semințele au fost depozitate în condiții de maximă siguranță de când buncărul a fost deschis în 2008, nu există nicio modalitate umană de a verifica acest lucru.

Seiful este foarte bine păzit, asigurându-se că semințele pe care le conține pot supraviețui mii de ani, dacă este necesar.

Acest buncăr de semințe ar putea fi vital pentru a păstra, în cazul unui dezastru global major, o rezervă de culturi care să asigure refacerea speciilor și pentru ca noi, oamenii, să nu rămânem fără hrană.

Fiecare țară își păstrează propriile semințe vitale pentru producția de alimente, dar Banca Mondială de Semințe din Svalbard este un fel de rezervă globală.

Ilha da Queimada Grande – Insula șerpilor veninoși

Ilha da Queimada Grande, cunoscută sub numele de Ilha das Cobras (Insula Cobras), este o insulă mică, stâncoasă și accidentată, fără plaje și greu accesibilă, situată la 35 km în largul coastei orașului São Paulo.

Insula a fost descoperită în 1532 de către expediția de colonizare a lui Martim Afonso de Souza.

Cu toate acestea, istoria Ilha das Cobras este mult mai veche. S-a format la sfârșitul ultimei ere glaciare, acum aproximativ 11.000 de ani, când nivelul mării a crescut, separând dealul (care făcea parte din Serra do Mar) de continent și transformându-l într-o insulă.

În ultimele cinci secole, a atras atenția asupra sa pentru o caracteristică neobișnuită: este locuită aproape exclusiv de șerpi: se estimează că ar putea exista între unul și cinci șerpi la fiecare metru pătrat al insulei.

Este a doua cea mai mare concentrație de șerpi pe suprafață din lume: aproximativ 45 de șerpi pe hectar, aproximativ echivalentul unui teren de fotbal – o cifră care este depășită doar de insula Shedao din China.

Dar pe insula braziliană, o specie de șarpe foarte veninos a deviat de la rudele sale terestre și a evoluat în Bothrops insularis (Bothrops insularis), o specie de viperă endemică pentru Queimada Grande.

Este atât de mortală încât o singură mușcătură este suficientă pentru a împiedica păsările cu care se hrănește să își ia zborul din nou.

Lascaux: peștera franceză cu 600 de picturi murale

Patru adolescenți care căutau un câine care dispăruse într-o gaură în pământ au descoperit această peșteră minunată în sudul Franței în 1940.

În cel mai uimitor dintre accidente, câinele lor i-a condus la o peșteră acoperită de picturi murale care înfățișau animale precum cai și căprioare.

Datând de acum 17.000 de ani, a fost unul dintre cele mai bine conservate exemple de artă preistorică descoperite vreodată, cu aproximativ 600 de picturi și 1.000 de gravuri în total.

Când a fost făcută descoperirea, cel de-al Doilea Război Mondial se afla în fază incipientă.

Opt ani mai târziu, peștera Lascaux a fost deschisă publicului curios care dorea să vadă de aproape opera strămoșilor lor.

În 1963, vizitele pentru public au fost suspendate. Mucegaiurile au crescut pe pereții peșterii, amenințând conservarea operelor de artă care au existat în condiții ermetice înainte de a fi descoperite.

Aproape 60 de ani mai târziu, peștera este încă interzisă publicului, deși în apropiere a fost construită o replică pentru a fi vizitată de turiști.

Uluru: „Buricul pământului”

Uluru, cunoscut anterior sub numele de Ayers Rock, a fost o atracție turistică timp de mulți ani, dar a fost adăugat recent pe lista locurilor pe care publicul nu le poate vizita.

Numit și „buricul pământului”, este unul dintre cei mai mari monoliți de pe planetă.

Anterior, vizitatorii puteau încerca ascensiunea de 348 de metri până în vârf, deși acest lucru însemna să înfrunte o căldură extremă, cu temperaturi de vară de aproximativ 47 de grade Celsius.

De asemenea, urcarea abruptă până în vârf putea cauza dificultăți. Dar, pentru mulți, frumusețea locului a compensat acest lucru.

Uluru este un loc sacru pentru aborigenii Anangu, care sunt custozii stâncii și au dorit ca vizitatorii să nu se mai urce pe ea din respect pentru tradițiile lor.

Această dorință a fost susținută în unanimitate de o petiție a consiliului Parcului Național Uluru-Kata Tjuta, care a luat decizia de a împiedica oamenii să pună piciorul pe Uluru în 2017.

25 octombrie 2019 a fost ultima zi în care oamenii au avut voie să urce pe stâncă. Înainte de intrarea în vigoare a interdicției, s-au format cozi lungi de turiști.

În cultura Anangu, Uluru este dovada că ființele celeste au venit pe Pământ când acesta era încă lipsit de formă și de viață. Ei au călătorit prin ea, creând specii și forme de viață, precum Uluru, de-a lungul timpului.

Vizitatorii pot vizita în continuare Parcul Național Uluru-Kata Tjuta. Dar stânca sacră poate fi doar observată, niciodată călcată sau cățărată.

Partenerii noștri