• Primul meci dintre Kasparov și Karpov a fost întrerupt pentru că a durat prea mult (5 luni)
  • Din 1984, Kasparov a fost numărul 1 în lume până la retragere
  • Kasparov s-a retras din șahul profesionist în 2005, la 42 de ani

Ziua de astăzi, 9 noiembrie, rămâne în istorie ca data la care am avut cel mai tânăr campion mondial la șah. În 1985 Garry Kasparov, care avea 22 de ani, îl învingea pe deținătorul titlului, Anatoly Karpov. Arma secretă a noului as era încrederea în puterea minții sale.

Garry Kasparov: „Încrederea ta nu este doar bună pentru tine, dar, cumva, se duce către adversarul tău și îi subminează încrederea adversarului. În final, am câștigat jocul, meciul și mi-am câștigat titlul. 9 noiembrie 1985.”

Chiar și acum, în retragere, Kasparov este văzut ca unul dintre cele mai mari genii din șah. Pentru că au vrut să învețe sportul minții de la cel mai bun, producătorii serialului Netflix „Queen’s Gambit” l-au angajat consultant.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Partenerii noștri