Fragmente de istorie. Attila: Dincolo de legenda regelui hunilor

• La simpla menționare a lui, contemporanii lui Attila simțeau teamă.
• Un războinic însetat de sânge. Chiar întruchiparea răului.
• Se spunea că pe unde trecea calul său, iarba nu mai creștea niciodată.

În spatele barbarului crud și nemilos se ascunde realitatea unui lider capabil care a unit o întreagă confederație de popoare barbare sub comanda sa.

La simpla menționare a lui, contemporanii lui Attila simțeau teamă. Un războinic însetat de sânge. Chiar întruchiparea răului. Cum trebuie să fi fost o persoană în secolul al V-lea pentru a fi cunoscută drept „biciul lui Dumnezeu„. Se spunea că pe unde trecea calul său, iarba nu mai creștea niciodată. Attila a fost, fără îndoială, un om de temut la vremea sa, iar istoria ne arată acest lucru. Dar în spatele personajului legendar se ascunde un strălucit războinic care a ținut sub control Imperiul Roman.

Totul depinde de punctul de vedere

Mikel Herrán a publicat cartea „Istoria nu este ceea ce este, ci ceea ce ți se spune”. Numai titlul rezumă într-un mod simplu una dintre cele mai complexe probleme ale istoriei. Adică: istoricul este un copil al timpului său și, conștient sau inconștient, își toarnă ideologia și perspectiva în narațiunile sale dedicate povestirii trecutului.

În zilele noastre, în țările care au fost cucerite de Imperiul Roman se aude frecvent că sunt urmașii culturali ai romanilor. Se spune cu mândrie, pentru că se pare că ceea ce este roman marchează ceea ce este bun și ceea ce nu este roman… pare mai puțin bun. Cu toate acestea, suntem la fel de romani ca și grecii, fenicienii, vizigoții, musulmanii, evreii și mai mult decât oricine ar fi surprins să vadă cât de departe pot veni unele dintre genele noastre. Dar noi vrem să fim romani. Și este de netăgăduit că, în mare parte, ne cunoaștem trecutul din ceea ce au scris acei romani și alte personaje de pe aceeași orbită latină. Așadar, nu este surprinzător faptul că, dacă citim despre Attila în texte scrise de dușmanii săi, este rar să găsim descrieri pozitive ale unui barbar (și chiar și atunci sunt câteva). Dar asta ni s-a spus la vremea respectivă, iar acum nu vom spune că este timpul să ne ocupăm de poveste așa cum a fost, ci pur și simplu să spunem o altă poveste.

Ca și istoricii, Attila a fost un om al timpului său. Să-l judecăm cu mentalitatea noastră actuală nu este doar o greșeală, ci și complet inutil. Totuși, de îndată ce facem cel mai mic efort de a ne pune în locul celuilalt (nu uitați că suntem romani), putem descoperi surprize, cum ar fi faptul că barbarul Attila poate fi mai degrabă un exemplu de urmat decât un barbar de temut. De fapt, nu puțini au fost cei care l-au urmat.

Vin hunii!

La sfârșitul secolului al IV-lea, hunii s-au stabilit în Dacia, România de astăzi, chiar peste granița cu Imperiul Roman. Erau un popor din stepele asiatice și reușiseră să supună alte popoare barbare, cum ar fi germanii, alanii și sarmații. Pentru romanii din acea vreme, ei erau astfel cei mai barbari dintre barbari. Diferite surse i-au catalogat drept sălbatici, rebeli, cruzi, împătimiți ai aurului, care se hrăneau cu carne crudă și rădăcini, îmbrăcați în piei, fără o casă în care să trăiască și fără zei la care să se roage.

Cu toate acestea, realitatea este că nu avem prea multe informații despre adevărata lor organizare ca popor. Totul sugerează că hunii erau păstori seminomazi împărțiți în grupuri cu un șef. Și, bineînțeles, se poate confirma că nu au făcut ravagii oriunde mergeau, ci au sfârșit prin a forma o aristocrație militară bazată pe expertiza lor ca arcași experți și călăreți pricepuți.

Un rege unic

În ceea ce-l privește pe Attila, de la mijlocul secolului al V-lea a devenit liderul suprem al hunilor, principalii dușmani ai Romei. Ne putem desprinde de această imagine a unui barbar crud și nemilos în câteva exemple. De fapt, o putem face chiar cu un autor roman contemporan cu Attila. Priscus din Pannius a fost un filozof și istoric născut în Grecia sub stăpânire romană. El este cea mai bogată sursă de informații despre huni, deoarece a făcut parte dintr-o ambasadă trimisă la curtea lui Attila. De îndată ce ne îndepărtăm de legenda neagră din jurul lui Attila, de la Priscus putem citi despre războinicul hun:

„Un om demn și plin de compasiune, modest în obiceiurile sale și în cerințele personale, a cărui curte atrăgea oameni grijulii din diferite națiuni”.

Este foarte probabil ca Attila să vorbească latina, să fi fost pasionat de poezie și să fi construit băi la cartierul său general pentru a avea grijă de igiena sa. Dintre oamenii grijulii care l-au însoțit, merită menționat Oreste, care a fost consilierul lui Attila. Oreste a fost tatăl lui Romulus Augustulus, care avea să fie ultimul conducător al Imperiului Roman de Vest.

Numai un om carismatic și mărinimos ar fi putut să întărească în asemenea măsură uniunea dintre huni. Attila a devenit conducătorul unei mari confederații de popoare care se întindea de la Urali până la Rhone. Războinici din diferite culturi s-au adunat la el pentru a se alătura armatei cu care a ținut piept Imperiului Roman.

A fost la putere doar opt ani, dar acest lucru i-a fost suficient pentru a dobândi o faimă care durează până în prezent. Departe de a combate imaginea unui om crud și nemilos, așa cum era văzut la Roma, Attila s-a folosit de legenda sa în timpul vieții pentru a primi tributuri grele de la Roma ca plată pentru a evita să fie invadată. Din cauza acestor elemente nu este surprinzător faptul că istoriografia schimbă viziunea asupra „biciului lui Dumnezeu”.

„Istoria modernă îl descrie pe Attila ca pe un războinic strălucit, un conducător isteț și un om care, departe de cruzimea care i se atribuie, iubea cultura și detesta excesele.”