Starul gimnasticii mondiale, americanca Simone Biles, a fost scoasă din finala pe echipe, după o eroare surprinzătoare la sărituri, în cadrul finalei olimpice feminine pe echipe, de la Jocurile Olimpice. Conform NCN, aceasta s-ar fi accidentat la gleznă.
Sportiva de 24 de ani a făcut o greșeală importantă la sărituri și a ajuns să execute un exercițiu mult mai simplu decât cel planificat, ceea ce a făcut să fie notată doar cu 13,766.
Biles trebuia să execute o săritură Yurchenko cu două răsuciri și jumătate, dar a renunțat în ultima secundă și a executat doar o răsucire și jumătate.
De asemenea, aterizarea lui Biles a fost imperfectă, acesta dezechilibrându-se și evitând în ultimă instanță să cadă.
Superstarul gimnasticii Simone Biles a fost retrasă din finala pe echipe și trecută ca rezervă, după doar o singură rotație, săritura ei aducându-i cel mai mic punctaj primit de ea în întreaga carieră.
Simone Biles era așteptată să conducă Statele Unite spre medaliile de aur în proba pe echipe
O știre de ultim moment, furnizată de NCN, susține că Biles s-ar fi accidentat la gleznă, motiv pentru care ar fi anunțat că nu mai poate continua.
Echipa americană continuă concursul fără Biles.