Doar 25% dintre români vor conduce mașini electrice în următorii 10 ani

Se discută mult pe marginea mașinilor electrice. Pe margine e bine spus, pentru că mai degrabă privim și comentăm decât să cumpărăm și să conducem ecologic.

„În România, astăzi, 97% din autoturisme funcționează cu motorină și benzină. Ne așteptăm la o reducere a ponderii lor cu până la 25% în următorii 10 ani”, spune Radu Căpraru, manager al Petrom, pentru Economica.net.

Dacă ăsta-i viitorul, nu sună deloc bine. Agenția Europeană de mediu ne-a avertizat deja că un român din cinci moare din cauza poluării. Ne trebuie totuși un motiv de consolare și am putea avea unul.

În curând, toți românii vor face drumuri cu mașinile electrice, fără să le cumpere. Zoe și Leaf, de exemplu, vor fi folosite în serviciile de ridesharing. Renault, Nissan și Uber au semnat recent un acord de colaborare.

Programul Electric-Up, publicat în Monitorul Oficial, presupune un buget de 100.000 Euro pentru HORECA, cu avans 30%, iar statul încurajează trecerea la electrice prin programul rabla.

Agenţia Europeană de Mediu spune că, în România, un deces din cinci este provocat de poluare. La nivelul Uniunii Europene, 13% dintre decese sunt legate de poluare. Autorităţile de la noi nu se grăbesc să implementeze măsurile.

Exit mobile version