- Asociaţia „Minute de Mişcare” organizează tabere pentru copiii aflaţi în vacanţă
- Adrian Muntean: Am ajuns la capacitate maximă în mai puţin de 24 de ore
- Copiii vor îmbina activitaţile fizice cu jocurile copilăriei
Dacă ești părinte, probabil vacanța prelungită a copilului te-a luat prin surprindere, dar există și soluții. Asociația ”Minute de Mișcare” organizează tabere sportive.
Ovidiu este tatăl lui Ianis și spune că astfel de activități au venit ca o salvare, pentru că atât el, cât și soția lui lucrează.
Advertisment
“Aceste tabere din perioada vacanțelor au fost foarte binevenite. Eu știam că vor merge copiii în aceste tabere, au activități plăcute, le place, ei merg foarte entuziasmați de fiecare dată, se întorc foarte veseli, foarte încantați“, spune Ovidiu Szekely, părinte.
Ianis spune că a avut multe de învățat și că și-a făcut mulți prieteni. Tabăra a venit ca o gură de aer proaspăt pentru el. „Eu m-am simțit foarte bine în tabără, că facem tot felul de activități, adică au acolo și un teren de sport și tot așa, facem tot felul de jocuri“, spune Ianis Szekely.
Adrian Muntean este reprezentant al Asociației Minute de Mișcare. El nu s-a lăsat copleșit de închiderea sălilor de sport și s-a gândit să organizeze activități cu cei mici în natură: „În drumeții vom juca rațele și vânătorii, vom juca de-a v-ați ascunselea, mâtă înghețată. Și le combinăm cu exerciții și activități mai moderne. Adică cu mingi bosu, cu trambuline rebound, benzi elastice și tot felul de mingi“.
Recomandări
O astfel de tabără, care durează cinci zile, te costă 900 de lei. Aici e inclus transportul, masa și cazarea.
Partenerii noștri