Revoluția din 1989 luptă acum cu uitarea

• Între 1990 și 2025, Revoluția a trecut de la entuziasm la oboseală și suspiciune.
• Sondajele arată cum memoria colectivă oscilează între libertate și nostalgie.
• Pentru tineri, 1989 e mai mult ecran decât amintire în funcție de sensul pe care îl dai formulei „nu pentru asta s-a murit în decembrie”.
• În anii ’90 interpretarea evenimentelor a trecut de la „victorie” la „revoluție furată”.
• Perioada 2000–2010 a trecut prin momente de demitizare, dosare blocate și nostalgii în creștere.
• Ultimii ani sunt marcați în spațiul public de creșterea numărului de nostalgici în legătură cu comunismul românesc.

Revoluția română din decembrie 1989 a fost mult timp povestea fondatoare a democrației cu care am intrat în secolul XXI. Este spusă la televiziune cu imagini de eroi, martiri și ănsoțită de strigătul „Libertate!”. Doar că, pe măsură ce anii au trecut, aceeași poveste a început să sune diferit pentru generații și grupuri sociale diferite: pentru unii, a rămas „miracolul” căderii lui Ceaușescu; pentru alții discuția despre o „lovitură de stat” regizată dar niciodată asumată până la capăt a căpătat o greutate tot mai mare. Între 1990 și 2025, Revoluția s-a mutat din stradă în sondaje, talk‑show‑uri, rapoarte și manuale, transformându-se într-un câmp de bătălie simbolică în care se întâlnesc nostalgii, frici, cinism și indignare civică. Am vorbit în 2025 mult despre nostalgie și comunism în România. Sigur, sondajele au dat naștere acestor discuții. Când s-a schimbat modul în care era văzută căderea comunismului?

Anii ’90: de la „victorie” la „revoluție furată”

În prima decadă post‑1989, memoria publică este dominată de emoția traumei, de imaginea eroilor-martiri și de narațiunea televiziunii publice, care explică totul prin „teroriști” invizibili și un „front salvator” care preia puterea. Sondajele sintetizate în lucrări despre transformarea României după 1989 surprind un amestec de entuziasm pentru libertate și frustrare crescândă față de haosul economic și politic, dar și o „foame de sens” în fața unor date istorice încă neclare. Când vin 13–15 iunie 1990 și Mineriadele, încrederea în noua putere se prăbușește: imaginile cu violențele din București alimentează percepția că „revoluția a fost furată”, iar teoriile despre implicarea Securității și „mâna Moscovei” intră definitiv în circulația publică.
​Istoricul Cristian Preda remarca, la două decenii după evenimente, că „Revoluţia din 1989 a fost falsificată politic”. Afirmația intră într-un contrast direct cu discursul oficial al anilor ’90 despre „victoria poporului”. Dar descrie fidel sentimentul difuz că ceva esențial s-a pierdut pe drum. Fără să anuleze eroismul străzii, astfel de interpretări reintroduc în ecuație întrebarea incomodă: cât din ceea ce numim Revoluție a fost ruptură reală și cât a fost negociere în culise?​

2000–2010: demitizare, dosare blocate și nostalgii în creștere

După 2000, apar mai multe investigații istorice și jurnaliști de investigație care sapă în arhive. Iar discursul public se mută vizibil de la eroi la demitizare. Termeni ca „mitul revoluției” sau „revoluție confiscată” devin uzuali. Lipsa condamnărilor pentru crimele din decembrie 1989 transformă dosarul Revoluției într-un simbol al impunității postcomuniste. Sondajul IICCMER/CSOP din 2010 înregistrează deja o schimbare de ton. 61% dintre români consideră comunismul o idee bună (bine sau prost aplicată). Iar aproximativ jumătate spun că „înainte de 1989 era mai bine”. Sunt cifre care pun în altă lumină entuziasmul inițial al anilor ’90.
​În 2014, un sondaj INSCOP arată că 78,3% dintre respondenți cred că nu se cunoaște adevărul despre Revoluție. Opiniile se împart între „revoluție” și „lovitură de stat”. Istoricul Adrian Cioflâncă observa că această tensiune se datorează nu doar manipulărilor inițiale. Ci și modului în care statul a ratat constant întâlnirea cu adevărul și justiția. Chiar dacă astfel de poziții accentuează deziluzia, ele revin, de fapt, la aceeași întrebare: ce rămâne din decembrie 1989 dacă scoți din cadru mitologia oficială?

2010–2025: generații, ecrane și oboseala memoriei

Pentru generațiile născute după 1989, Revoluția nu mai este o amintire personală. Este un eveniment cunoscut din manuale, documentare, ceremonii și rețele sociale. Sondaje IRES și INSCOP arată că, în jurul anilor 2023–2025, între 46% și 50% dintre români cred că înainte de 1989 se trăia mai bine. Iar peste jumătate consideră comunismul „mai degrabă un lucru bun”. Aceste lucruri reconfigurează radical raportarea la Revoluție: nu mai este unanim moment eliberator, ci o schimbare cu bilanț ambiguu. Un sondaj IRES la 35 de ani de la Revoluție notează că doar 37% dintre respondenți descriu evenimentul ca revoluție, în timp ce o parte importantă îl vede ca lovitură de stat – semn că, între timp, consensul a fost înlocuit de o pluralitate tensionată de interpretări.​

Decembrie 1989, Deșteaptă-te rămâne!

În același timp, 1989 continuă să fie invocat ca reper moral în proteste și dezbateri civice. De la mișcările anticorupție la discuțiile despre orientarea geopolitică a României. Formula „nu pentru asta s-a murit în ’89” nu respinge Revoluția. O reașază ca standard de comparație pentru prezent, chiar dacă detaliile istorice rămân disputate. Poate că aici se vede cel mai limpede transformarea dintre 1990 și 2025: Revoluția nu mai este doar o poveste despre trecut. A ajuns un test permanent pentru felul în care societatea își negociază așteptările, fricile și ideea de viitor. Parcursul discuțiilor despre Revoluție în spațiul public românesc are și un traseu pe care îl poți identifica.

1990 – legitimizarea televiziunii și a „frontului salvator”

Televiziunea publică și noile autorități impun rapid narațiunea eroică a „victoriei poporului”. Se vorbește de lupta cu „teroriști” invizibili. Frontul Salvării Naționale este prezentat drept garant al tranziției. Asta în contextul în care societatea nu are încă acces la informații verificate.
​1990 Asociația Memorialul revoluției 16-22 decembrie 1989, Timișoara
1990 Asociația „17 Decembrie” din Timișoara
1992 Evenimentele au fost percepute inițial ca o revoltă populară spontană, autentică și sângeroasă, declanșată de represiunea regimului Ceaușescu, care a refuzat reformele de tip glasnost și perestroika promovate de Gorbaciov.

1996 Ulterior, discursul public și istoric s-a nuanțat

Se pune întrebarea dacă a fost o revoluție autentică sau o lovitură de stat orchestrată de structuri de eșalon doi ale PCR și Securitate (așa-numita „secvență diversionistă” și „teroriștii” nedescoperiți).
1999 – primele sinteze despre „tranziție ratată”
La un deceniu de la schimbare, lucrările despre transformarea României 1989–1999 și bilanțurile de presă descriu deja un amestec de entuziasm epuizat, frustrare economică și sentimentul că promisiunile Revoluției nu s-au tradus în justiție și bunăstare.
2004 Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989
2005 a fost inaugurat Monumentul Renașterii Naționale
2005 Portalul Revoluției, lansat la 27 august 2005 de „Consiliul Municipal Provizoriu de Reprezentare Cetățenească Brașov”.
2007 Lorin Fortuna era membru în Colegiul Național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989. „Discuțiile despre faptul că a fost revoluție sau lovitură de stat pot avea și o conotație juridică (…) În decembrie 1989 a fost o revoluție, așa este prevăzut și în Constituție, iar cine neagă acest adevăr este pasibil de pedeapsă.”, nota Furtună.

2010 – sondajul care marchează reabilitarea comunismului

Un studiu IICCMER/CSOP arată că 61% dintre români consideră comunismul o idee bună (bine sau prost aplicată). Circa jumătate cred că „înainte de 1989 era mai bine”. Se deschide public discuția despre „revoluție furată” și despre așteptările înșelate ale tranziției.
​2014 – INSCOP: 78,3% spun că nu știu adevărul despre Revoluție
Un sondaj INSCOP, realizat la 25 de ani de la 1989, arată că aproape 80% dintre români declară că nu cunosc adevărul despre ce s-a întâmplat în decembrie. Dezbaterea publică se rupe între cei care vorbesc de „revoluție” și cei care insistă pe „lovitură de stat”.

​2022–2023 – „era mai bine înainte” intră în mainstream

Serii de sondaje INSCOP și IRES indică faptul că peste 50% dintre respondenți consideră situația generală a țării mai proastă decât în 1989. Iar aproximativ 46–50% spun că se trăia mai bine înainte, consolidând paradoxul nostalgiei comuniste.

​2024–2025 – memorii fragmentate la 35 de ani de la Revoluție

Un sondaj IRES despre memoria comunismului și cercetări INSCOP arată că doar aproximativ o treime–două cincimi dintre respondenți defineșc explicit evenimentele din 1989 ca „revoluție”. Majoritatea oscilează între „lovitură de stat”, „complot” și „schimbare necesară, prost gestionată”. Peste încă 10 ani, românii vor fi la aceeași distanță de căderea comunismului în timp, ca și românii din 1989 față de 23 august 1944.

Mai optimiști de la un deceniu la altul

”În 1999, la zece ani după căderea regimului comunist, datele unui sondaj național realizat de CURS (n = 2.019 respondenți adulți) arătau o societate divizată: – 40% dintre cei intervievați spuneau că în decembrie 1989 a avut loc o Revoluție, – 36% credeau că a fost o lovitură de stat, – restul fie aveau alte explicații (combinații, teorii conspiraționiste), fie nu aveau o opinie clară.

La 20 de ani de la evenimente, în 2009, am pus exact aceeași întrebare într-un nou sondaj CURS (n = 1.602 respondenți), reprezentativ la nivel național: – procentul celor care îmbrățișau varianta Revoluției crescuse la 47% – ponderea celor care considerau că a fost o lovitură de stat rămăsese neschimbată, la 36%.

În 2019, la 30 de ani de la decembrie 1989, datele unui alt sondaj CURS (n = 1.068 respondenți adulți) indicau o schimbare: – 52% dintre respondenți considerau că în decembrie 1989 a avut loc o Revoluție, – 33% vorbeau despre o lovitură de stat, – foarte puțini mai susțineau alte variante”, explică sociologul Cătălin Stoica.