- Șapte nume mari concurează la „Mihai Eminescu – Opera Omnia” 2026 pentru 2025.
- O singură poetă intră în cursă, dar rămâne invizibilă pe afișe și în listele de invitați locale
- Gala de la Botoșani promite să celebreze literatura, dar ridică întrebări despre cine e văzut și cine e trecut sub tăcere
Gala Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia ajunge în 2026 la ediția cu numărul XXXV și transformă din nou Botoșaniul într-o scenă pentru canonul literar românesc. Primăria și Consiliul Local, împreună cu Fundația „Hyperion‑Caiete Botoșănene” și Uniunea Scriitorilor, au nominalizat șapte poeți cu biografii puternice – Nichita Danilov, Marian Drăghici, Arcadie Suceveanu, Doina Uricariu, Matei Vișniec, Călin Vlasie și George Vulturescu – selectați printr-un sondaj la care au răspuns o sută de critici și scriitori. Lista este prestigioasă, dar felul în care este comunicată public spune o poveste la fel de relevantă ca verdictul juriului: singura poetă nominalizată nu apare printre invitații așteptați la Botoșani nici în știrile locale de anunț, nici pe afișul oficial al manifestării.
Cum arată o listă „echilibrată”
Nominalizările pentru 2026 sunt prezentate ca rezultatul unui proces riguros, desfășurat între septembrie și noiembrie 2025, pornind de la treizeci de nume propuse de Fundația „Hyperion‑Caiete Botoșănene”. În centrul atenției se află șapte poeți care au marcat ultimele decenii: de la Nichita Danilov, autor al volumului „Simfonia mută”, până la Matei Vișniec, dramaturgul care spune că „lectura este o urgență națională continuă”. „Poezia există ca formă de cunoaștere”, explică Vișniec Convins că literatura poate „dărâma sisteme totalitare”. Iar această credință pare împărtășită de majoritatea candidaților, pentru care poezia nu e decor, ci instrument critic.
În program, Botoșaniul promite patru zile dense. Ziua Editurii Junimea are loc în foaierul Teatrului „Mihai Eminescu” pe 14 ianuarie. Ședința festivă a Consiliului Local și depunerea de flori la statuia poetului sunt programate pe 15 ianuarie. Urmate de recitaluri și întâlniri cu autorii nominalizați. Apogeul vine în seara de 15 ianuarie, când Teatrul „Mihai Eminescu” găzduiește gala prezentată de Răzvan Amitroaie. Aceasta include recitalul muzicianului Adrian Naidin. Pe lista invitaților se regăsesc nume grele ale scenei literare oficiale. De la Varujan Vosganian și Gabriel Chifu sau critici literari – semn că orașul își asumă rolul de capitală de moment a poeziei.
Unde se rupe povestea reprezentării
În paralel cu acest scenariu festiv, un detaliu devine imposibil de ignorat. La fel ca în 2025, doar o poetă intră în cursa pentru Opera Omnia. Iar presa locală care anunță evenimentul nici măcar nu o menționează între autorii așteptați la manifestare. Comunicatele și afișul oficial recuperează listă de nume, dar omit tocmai prezența feminină între nominalizații așteptați. Deși Doina Uricariu are o bibliografie decisivă pentru poezia ultimelor decenii, de la „Vindecările” la cercetările despre Nichita Stănescu. Contrastul e cu atât mai puternic cu cât, atunci când vine vorba să definească miza premiului, organizatorii vorbesc despre „opera unei vieți” și despre recunoașterea contribuțiilor esențiale la poezia română contemporană.
Criticul Bogdan Crețu spune despre Nichita Danilov că este „un clasic al poeziei contemporane” care „are o mare încredere în cuvânt”. Formulă ce se potrivește tuturor numelor de pe listă. Însă aceeași frază, aplicată doar vocilor masculine în discursul public, riscă să întărească un canon. Un canon în care autoarele apar episodic, oricât de consistente ar fi bibliografiile lor.
Ce rămâne după aplauze
La nivel oficial, ediția 2026 pare exemplară. Instituții locale și naționale cooperează, programul e dens, iar scena îi adună laolaltă pe unii dintre cei mai importanți poeți români ai momentului. Dincolo de afiș și de reflectoare, însă, felul în care este spusă povestea evenimentului arată că asimetria de vizibilitate între poeți și poete persistă. Chiar și atunci când cifrele par să indice o deschidere minimă. Dacă „lectura este o urgență națională continuă”, cum spune Matei Vișniec, atunci și felul în care citim listele, comunicatele și tăcerile devine o urgență critică la fel de mare.
Premiul „Mihai Eminescu” rămâne una dintre marile scene simbolice ale poeziei române. Tocmai de aceea, modul în care își spune povestea contează la fel de mult ca numele înscris pe plachetă. Iar restituirea vizibilității tuturor nominalizaților nu ar diminua în niciun fel prestigiul galei, ci l‑ar confirma.