- Un nou studiu arată că reacțiile fizice la artă sunt parțial determinate genetic.
- Conexiunea dintre „fiorii” muzicali și cei vizuali este moderat genetică.
- Personalitatea deschisă către experiențe, codificată genetic, influențează sensibilitatea artistică.
O melodie tulburătoare, o pictură vibrantă sau o poezie care răvășește pot provoca o reacție fizică inconfundabilă: un fior, o senzație de „piele de găină” sau o undă de emoție puternică ce parcurge corpul. Acești „frisoni estetici” au fost mult timp un mister, o reacție profund subiectivă, dar universal recunoscută, ce leagă plăcerea estetică de o manifestare corporală involuntară.
De secole, scriitori și filozofi au încercat să descifreze această conexiune, dar o nouă cercetare aduce o perspectivă inedită: tendința de a simți acești fiori este, cel puțin parțial, înscrisă în ADN-ul nostru. Studiul, publicat în revista PLOS Genetics, sugerează că reacțiile intense, fizice și emoționale, pe care oamenii le au la diferite forme de artă, împărtășesc o fundație biologică comună.
O enigmă veche, o explicație modernă
De la Charles Darwin, care „a scris despre frisoanele de plăcere pe care le simțea ascultând un cor într-o capelă măreață”, până la gânditori contemporani, consemnările despre „fiorul revelatoriu” al capodoperelor sunt numeroase. Biologic, această reacție implică centrele de recompensă ale creierului, activare similară cu cea declanșată de nevoi primare, precum hrana, însă aici este provocată de creații culturale abstracte. Nu toată lumea experimentează însă aceste senzații la fel de des sau cu aceeași intensitate.
In the latest issue of Current Biology, Henkjan Honing argues that advances in psychology, neuroscience, genetics, & comparative cognition have moved studies of music’s origins from speculation to testable biology by focusing on species-typical capacities for rhythm, melody, & musical reward. 🎯🧪👇
[image or embed]— Simon Fisher (@profsimonfisher.bsky.social) 17 martie 2026 la 18:55
Cercetările anterioare, bazate pe studii de familie și pe gemeni, sugeraseră deja o componentă genetică în percepția artistică. Totuși, acele proiecte s-au bazat mai degrabă pe modele matematice de moștenire, lăsând deschise întrebări despre mecanismele biologice exacte, având în vedere că mediul familial comun putea influența similaritățile. Noul studiu a abordat această limitare, propunându-și să investigheze direct variațiile din ADN-ul uman pentru a identifica markeri genetici specifici care ar putea explica predispoziția către aceste reacții intense.
Harta genetică a emoției estetice
Sub conducerea lui Giacomo Bignardi, cercetător la Institutul Max Planck pentru Psiholingvistică, echipa a utilizat date de la peste 15.000 de participanți adulți din cadrul proiectului olandez Lifelines, un studiu amplu de sănătate și genetică. Participanții au răspuns la întrebări despre frecvența cu care simțeau fiori la citirea poeziei, admirarea artei vizuale sau ascultarea muzicii, iar aceste răspunsuri au fost corelate cu informații genetice. Rezultatele au fost revelatoare: până la 29% din variația în frecvența frisoanelor este legată de înrudirea familială, iar aproximativ un sfert din acest efect este explicat de markeri ADN comuni. Aceasta demonstrează o legătură directă între diferențele măsurabile în ADN și intensitatea reacției la artă. Deși markerii ADN urmăriți au explicat doar o parte din efectul genetic total, un fenomen comun în cercetarea genetică, corelația este suficient de puternică pentru a sugera că predispoziția noastră de a fi mișcați fizic de artă are rădăcini biologice profunde.
Dincolo de artă: personalitatea și universalitatea fiorului
Mai mult, echipa a investigat dacă factorii genetici implicați în frisoanele muzicale sunt aceiași cu cei declanșați de arta vizuală sau poezie. Analiza a relevat o suprapunere moderată între cele două categorii, sugerând că multe dintre variațiile genetice asociate cu sensibilitatea la arta vizuală sau scrisă cresc și probabilitatea de a răspunde puternic la muzică. Cu alte cuvinte, „mașinăria biologică ce face pe cineva să răspundă puternic la o pictură este înrudită, dar distinctă de mașinăria ce-l face să-i dea fiori o simfonie”. O altă conexiune importantă a fost stabilită cu trăsătura de personalitate „deschiderea către experiențe”. Indivizii cu profile genetice legate de o deschidere mare au raportat o probabilitate mai mare de a experimenta frisoane de la muzică, artă și poezie.
Aceste descoperiri sugerează că o predispoziție biologică generală către anumite tipuri de personalitate modelează reacțiile noastre fizice la produsele culturale. Personalitatea și reflexele noastre fizice sunt, așadar, interconectate până la nivel celular. Deși studiul s-a bazat pe date auto-raportate și pe participanți de origine europeană, deschizând calea pentru cercetări viitoare pe demografii diverse, el oferă o nouă perspectivă fascinantă asupra motivului pentru care o melodie sau o pictură preferată ne poate mișca fizic, demonstrând că frumusețea rezonează nu doar în minte, ci și în structura noastră biologică fundamentală.