☰

Cum gestionezi anxietatea socială?

Mary, acum în vârstă de 25 de ani, a început să simtă anxietate socială în adolescență, notează BBC. Starea i s-a agravat până la depresie și a avut nevoie de o pauză de la școală. La universitate, evita grupurile și nu s-a înscris în cluburi sau societăți. A fost diagnosticată cu tulburare de anxietate socială, care afectează până la 12% dintre oameni la un moment dat.

BBC: O poveste despre anxietate

Mary a mers la University of Exeter și a încercat totuși să se implice, dar la prima întâlnire toți vorbeau între ei, a simțit o frică bruscă, a crezut că nu se potrivește și a plecat acasă. Descrie anxietatea ca o experiență în afara corpului: căldură în față, furnicături în mâini, uitarea cuvintelor. După interacțiuni, rămânea cu rușine copleșitoare și convingerea că este fundamental defectă. Un studiu al University of Chichester a arătat că peste o cincime dintre studenți se confruntă cu anxietate socială, legată de note mai mici, relații mai slabe și izolare. Neil Greening, președintele Social Anxiety Alliance UK, spune că oamenii internalizează problema ca pe un defect de personalitate, în loc să o vadă ca pe o condiție pentru care pot cere ajutor; anxietatea socială devine problemă când îi oprește pe oameni să facă lucruri.

Primul pas

Recunoașterea este grea într-o lume care admiră extraversiunea și încrederea socială. Mulți ascund anxietatea socială sau folosesc comportamente de siguranță. Semnele includ tăcerea, răspunsurile scurte, telefonul ca scut, statul la marginea grupului sau lipit de o singură persoană și limitarea la subiecte sigure, cum ar fi munca. Greening spune că există indicii că anxietatea socială se agravează, iar smartphone-urile și munca la distanță contribuie, pentru că reduc interacțiunile și cresc anxietatea.

O variantă de lucru

Există însă tratament. Mary a primit terapie prin discuții numită terapie cognitiv-comportamentală, standardul pentru anxietatea socială, care ajută oamenii să-și reinterpreteze gândurile și să-și schimbe comportamentele. Profesorul David Clark, psiholog la University of Oxford, vrea ca mai mulți oameni să ceară ajutor, dar spune că pot face și pași singuri. Primul este să oprești auto-focusul obsesiv („mă înroșesc?”, „sun prost?”, „par nervos?”) și să-ți îndrepți atenția spre conversație, cealaltă persoană sau jur. Apoi să-ți testezi fricile prin experimente comportamentale, să renunți la comportamentele de siguranță, cum ar fi repetatul fiecărei propoziții, evitarea contactului vizual sau statul lipit de o persoană, și să eviți ruminarea după eveniment, care distorsionează ce s-a întâmplat. Mary spune că își rejuca mereu scenariile în minte și că gestionarea anxietății sociale este un proces gradual; terapia a ajutat-o, la fel și o prietenă care i-a spus că nu o vede cu abilități sociale slabe.

Drumul până la tine

Dacă ești student care se întoarce la universitate sau intră într-un mediu nou, miza te privește direct: peste o cincime dintre studenți au anxietate socială, iar evitarea poate aduce note mai mici, relații mai fragile și izolare. Dacă te regăsești în semnele de mai sus, nu ești defect; ai o condiție pentru care există ajutor. Comportamentele de siguranță și ruminația te pot ține pe loc, chiar dacă par doar protecție. Poți urmări pași concreți: terapie, concentrare spre exterior, teste ale fricilor, renunțarea la comportamentele de siguranță și oprirea rejucării mentale. Mary s-a înscris într-un grup de astronomie și spune că încă e dificil, dar învață să gestioneze; ce se schimbă pentru tine: poți rupe ciclul înainte ca anxietatea socială să-ți izoleze primul an de facultate, prieteniile sau cariera.

Exit mobile version