- Choi, în vârstă de 80 de ani, participă la Miss Universe Coreea.
- Se confruntă cu 31 de concurente mai tinere.
- Choi demonstrează că vârsta este doar un număr.
Dacă te-ai gândit vreodată că e prea târziu să faci ce îți dorești, Choi Soon-hwa îți demonstrează că te înșeli. La 80 de ani, Choi s-a înscris la Miss Universe și concurează împotriva a 31 de tinere.
Choi, cea mai vârstnică participantă la Miss Universe Coreea, îți arată că vârsta este doar un număr. La cei 80 de ani ai săi, concurează pentru coroniță și dreptul de a reprezenta Coreea de Sud la competiția mondială Miss Universe din Mexic, programată pentru noiembrie. Choi a captat atenția publicului nu doar prin frumusețea sa, ci și prin atitudinea plină de încredere și dorința de a dovedi că feminitatea și grația nu au limite de vârstă.
„Acum, că restricția de vârstă a fost eliminată, mi-am spus: Ar trebui să încerc”
Choi spune pentru CNN: „„Vreau să uimesc lumea: Cum este o doamnă de 80 de ani atât de sănătoasă? Cum și-a menținut acest corp? Care este dieta ei? Când îmbătrânești, te îngrași… Așadar, vreau să arăt că putem trăi sănătos chiar și atunci când îmbătrânim”.
Poți să fii Miss Universe oricând
Timp de decenii, Organizația Miss Universe a impus o limită de vârstă și a permis doar femeilor între 18 și 28 de ani să participe. Însă, din 2024, în urma solicitărilor de modernizare, această limită a fost eliminată. Anul trecut, organizația a modificat și criteriile de eligibilitate și a renunțat la interdicția privind femeile însărcinate, mamele sau cele care au fost căsătorite.
Citește și