- Știința nu mai este văzută ca teritoriu neutru: percepțiile publice reflectă suspiciuni de influență ideologică, în special de stânga
- Voci din câmpul științei și din media susțin că orientarea progresistă a comunității științifice e atât reală, cât și problematică
- Exemple recente, precum necrologul critic la adresa lui E.O. Wilson, arată cât de profundă a devenit contaminarea discursului științific cu valorile politice
Altădată știința era percepută ca o insulă de obiectivitat, un refugiu unde faptele primează. Astăzi imaginea s-a fracturat. Ella Al-Shamahi, arheolog și prezentatoare BBC, notează tot mai des o percepție publică potrivit căreia laboratoarele și cercurile universitare sunt dominate de „atei de stânga”. Iar știința însăși devine, pentru unii, un instrument ideologic. Acuzată cândva de tehnocrație rece, știința ajunge acum asociată cu activismul și progresismul. Este un moment în care nu măsurarea datelor, ci interpretarea lor pare să conteze cu adevărat.
Schimbarea de paradigmă: când în știință intervine politica
Când știința începe să dea senzația că a luat-o spre militantism, suspiciunea devine generală. Și privește nu doar rezultatele cercetării, ci și oamenii din spatele lor. John-Arne Røttingen, directorul Wellcome Trust, recunoaște franc: „Mediul științific e predominant progresist și de stânga.” Aceasta nu este doar o constatare empirică. Ci și o provocare pentru comunitate. Cum poți demonstra relevanța cercetării tale în ochii celor care văd în tine nu un explorator al necunoscutului, ci un actor al unei agende politice? Evident că fiecare epocă a avut nevoie de susținere științifică. Dar poate mai mult decât oricând devine relevantă încorsetarea științei în perioadele de decădere a oricărei civilizații. De la înlocuirea investigației cu certitudinile religioase la finalul Secolului de Aur musulman, la distrugerea Bibliotecii din Alexandria, eșecul civilizațiilor se suprapune momenelor de ignorare sau chiar oprimare a științei.
Necrologul ca oglindă: exemplul E.O. Wilson și linia subțire dintre știință și dogmă
În decembrie 2021, moartea biologului E.O. Wilson a oferit un studiu de caz despre cum ideile științifice ajung să fie judecate, retrospectiv, prin grila ideologiilor dominante. Necrologul din Scientific American nu s-a mulțumit cu celebrarea contribuțiilor lui Wilson la biologie. L-a pus sub lupă pentru ceea ce autorii au considerat „idei rasiste” într-o lucrare din 1975. Acolo savantul a susținut că societățile umane reflectă trăsături înnăscute. Această abordare, intolerabilă pentru liberalii actuali și respinsă de stânga tradițională, pune în lumină presiunea uriașă de a filtra trecutul prin codurile etice și politice ale prezentului. Astfel de exemple ilustrează un fenomen mai larg. Discursul public despre știință nu mai tolerează subtilitățile sau nuanțele, ci cere poziționări clare, de o parte sau de alta a baricadei ideologice.
Între anticorpi și contaminare: câtă rezistență ai în știință în fața influenței ideologice?
Paradoxal, cercetarea științifică e un domeniu obișnuit cu dispute, cu „trucuri” și manipulări — de la fraudă la hiperbolizarea rezultatelor — și, spun unii, și-a dezvoltat anticorpi împotriva acestor deviații. Problema nu mai ține însă doar de manipularea conținutului, ci de modul în care o anumită perspectivă ideologică începe să fie impusă cu intensitate și convingere, uneori pe fondul unei „urgențe morale”. Gradul de politizare nu se mai măsoară doar în licăriri, ci în presiunea de a subscrie explicit la valorile dominante ale momentului. Așa cum amintește și recenta traducere a volumului „Pământ al oamenilor” de Antoine de Saint-Exupéry. Este un prilej de reflecție despre identitate sub presiunea urgențelor societății. Astăzi și știința e obligată să-și regândească reperele: între tradiția neutralității și tentația unei identități politice tot mai clar conturate.