Alexandra Penciuc regizează „(the) Woman”

• „(the) Woman” se anunță ca un spectacol de teatru care explorează fațetele multiple ale feminității contemporane, regizat de Alexandra Penciuc.
• Dezvăluirea tensiunilor dintre carieră, familie și dorințe personale sunt mizele montării care are premiera la Metropolis.
• Invitația la introspecție și solidaritate prin artă are premiera sâmbătă și duminică, 17-18 ianuarie 2026, ora 19.30, la sala Mică.

Într-o societate aflată într-o continuă efervescență, unde rolurile și așteptările se rescriu cu o viteză amețitoare, Teatrul Metropolis propune o explorare profundă și necesară a condiției feminine contemporane prin spectacolul „(the) Woman”. O producție în parteneriat cu Fundația Carl von Linde, piesa de Jane Upton, în regia Alexandrei Penciuc, se așează ca o oglindă critică în fața publicului, chestionând premisele maternității, ale identității și ale muncii în secolul XXI. Dincolo de clișee și idealizări, spectacolul își propune să aducă în prim-plan realitățile adesea invizibile ale femeilor, cele care jonglează constant între aspirații și datorii, între individualitate și roluri impuse. Este o meditație esențială despre presiunile interne și externe ce definesc parcursul unei femei astăzi, o operă de artă cu relevanță estetică și tematică profundă pentru prezentul continuu.

Intersecții de roluri și presiuni

Spectacolul abordează frontal complexitatea vieții de femeie în contextul actual, o viață în care echilibrul pare o utopie și epuizarea devine un companion familiar. Se pun întrebări esențiale: „Ce înseamnă să fii mamă astăzi? Cum negociază maternitatea cu cariera, viața de cuplu și cu așteptarea de a rămâne «funcțională» pe toate planurile?”

Regizoarea Alexandra Penciuc notează că „(the) Woman pornește de la maternitate, dar vorbește despre ceva mult mai larg: despre ce se întâmplă când rolurile pe care le jucăm – de femeie, de bărbat, de partener, de artist, de părinte, de „adult funcțional” – încep să se ciocnească între ele.” Ea descrie spectacolul ca pe o incursiune în „presiunea de a face totul «corect»” și în multitudinea de emoții – „oboseală, dorință, vină, frică, iubire și compromis” – care definesc această luptă. Această perspectivă sinceră dezvăluie nu doar fragilitatea existențială a protagonistei, ci și o forță interioară insesizabilă, care se naște tocmai din capacitatea de a naviga și de a supraviețui acestor conflicte permanente.

Paradoxul modern al identității materne

Te gândești la diversele roluri sociale și profesionale. Și te trezeștio în plină confruntare cu propria identitate. Este vorba de redefinirea a sinelui într-un peisaj social complex și adesea contradictoriu. Presiunea de a fi „totul” pentru toți. Dar de a-ți pierde, în același timp, esența și vocea. Aceasta este o temă recurentă în discuțiile despre maternitate astăzi. Angela Garbes, scriitoare și autoare a cărții „Like a Mother”, surprinde perfect acest paradox. Ea afirmă că „maternitatea îți cere să fii simultan totul și nimic, în același timp”. Această observație adâncește înțelegerea conflictului explorat de spectacol. Ea sugerează că nu este doar o problemă de gestionare a timpului sau a resurselor. Ci o criză existențială profundă, o dizolvare și o reconstruire continuă a identității.

Piesa „(the) Woman” dramatizează această experiență viscerală. Montarea abordează zbaterea pentru a „rămâne tu, într-o lume care îți cere constant să fii altceva”. Sunt cuvintele regizoarei Alexandra Penciuc, evidențiind prăpastia dintre așteptările sociale, discursurile emancipatoare și realitatea brutală a luptei interioare a femeii.

Teatrul ca spațiu al rezistenței intime

„(the) Woman” transcende povestea individuală a protagonistei M, transformând experiența intimă, adesea solitară, într-un act public de recunoaștere și rezistență. Spectacolul vine cu „o privire frontală, uneori inconfortabilă, alteori foarte amuzantă”. Demersul demontează discursuri idealizate și clișee despre viața personală. Este un spațiu pentru autenticitate și vulnerabilitate. Mesajul central al regizoarei Penciuc oferă un punct de sprijin pentru public: „E minunat și crâncen în același timp prin ce treci. Nu ești singur. Vei fi bine. Nu ca promisiune, ci ca formă de rezistență.”

Această invitație la solidaritate este esențială într-un context în care „intimitatea devine publică, iar experiențele individuale capătă o dimensiune colectivă”. Este vorba de alinare, validare și speranță. Prin explorarea contradicției dintre discursurile emancipării și realitatea materială a muncii de îngrijire, dintre idealul femeii autonome și presiunea productivității continue, spectacolul își asumă un rol critic. Poți vorbi despre o platformă pentru dezbaterea și înțelegerea provocărilor cu care se confruntă femeile astăzi, dincolo de scenă.