- O scenă enigmatică readuce în discuție o posibilă aventură de la curtea Angliei medievale.
- O femeie de rang înalt, un cleric și un personaj masculin gol apar într-unul dintre cele mai controversate registre ale tapiseriei.
- Istoricii avertizează că imaginile pot sugera o poveste, dar nu pot dovedi existența unei relații.
Tapiseria de la Bayeux, celebra broderie medievală care relatează cucerirea Angliei de către normanzi în 1066, continuă să provoace întrebări la aproape un mileniu de la realizarea sa. O scenă aflată la aproximativ un sfert de la începutul lucrării prezintă o femeie de rang înalt, un cleric și, în chenarul inferior, un bărbat gol. Inscripția latină îi identifică drept „un anumit cleric și Aelfgyva”, însă nu explică ce se întâmplă între personaje. Tapiseria este exponatul vedetă al expoziției deschise la Londra până pe 11 iulie 2027. Președintele Franței și familia regală britanică au omagiat împrumutul artefactului medieval aflat pentru prima dată în Marea Britanie după 1.000 de ani de la realizare.
O imagine care refuză să ofere un răspuns
Subiectul a fost discutat într-un episod recent al podcastului HistoryExtra, într-o conversație între Michael Lewis, curatorul expoziției dedicate Tapiseriei de la Bayeux la British Museum, și istoricul Emily Winkler. Lewis a observat că personajul gol a încurajat de mult timp o interpretare sexuală, mai ales pentru că poziția sa pare să reproducă gestul clericului.
Totuși, asemănarea vizuală nu reprezintă o dovadă. „Pentru mine, el taie cu siguranță lemne”, a spus Lewis, respingând ideea că figura ar trebui integrată automat într-o poveste despre adulter. Istoricul a avertizat că cercetătorii pot fi tentați să „vadă ceea ce vor să vadă pentru a face povestea să se potrivească”.
Ambiguitatea poate fi deliberată. Pentru publicul din secolul al XI-lea, numele Aelfgyva și aluziile la scandaluri de la curte ar fi putut fi suficient de clare. Pentru privitorul de astăzi, însă, lipsesc aproape toate informațiile care ar fi completat scena.
Cine este femeia numită Aelfgyva
Identitatea personajului feminin rămâne disputată. Aelfgyva, forma anglo-saxonă a numelui Ælfgyfu, era răspândită în rândul femeilor aristocrate. Printre candidate se numără Aelfgifu de Northampton, ale cărei legături familiale au fost puse sub semnul întrebării în relatări ulterioare, dar și alte femei asociate cu Wilton sau Leominster.
Michael Lewis propune însă o ipoteză diferită: Emma de Normandia, mama regelui Eduard Confesorul și mătușa lui William, ducele Normandiei. După sosirea în Anglia pentru căsătoria cu regele Æthelred al II-lea, Emma ar fi adoptat numele englez Aelfgyva.
Emily Winkler consideră că o interpretare legată de o alianță matrimonială rămâne „o lectură plauzibilă”, mai ales dacă scena se referă la negocierile privind succesiunea lui Eduard Confesorul. În acest caz, episodul nu ar reprezenta neapărat o aventură, ci o referință codificată la politică, căsătorie și legitimitate.
Scandalul care a supraviețuit imaginilor
Teoria unei relații ilicite se sprijină pe acuzații consemnate mai clar în surse din secolul al XII-lea. Potrivit tradiției târzii, Emma ar fi avut o aventură cu Aelfwine, episcop de Winchester. Pentru a-și dovedi nevinovăția, ea ar fi trecut printr-un ritual al fierului înroșit, cunoscut drept proba plugului încins.
O altă figură nudă din tapiserie a fost asociată uneori cu acest episod. Legătura rămâne fragilă, iar niciun document păstrat nu confirmă că scena îi înfățișează pe Emma și Aelfwine sau că relatează o aventură reală.
Sexul și numărătoarea academică
Tapiseria oferă indicii, nu verdicte. Tocmai această combinație de gesturi, nume și tăceri îi permite să supraviețuiască drept una dintre cele mai fascinante enigme ale istoriei medievale. Detaliul sexual se adaugă subiectelor neobișnuite asociate cu celebrul artefact medieval. Printre aceste subiecte este și stabilirea numărului exact de penisuri reprezentate în imaginea brodată. Profesorul George Garnett de la Oxford stabilise un număr de 93 de organe sexuale masculine dintre care 88 aparțin unor cai iar 5 unor bărbați. Cercetătorul Christopher Monk susține că ar fi de fapt 94. Diferența fiind făcută de o formă misterioasă identificată de obicei cu un pumnal.