- Problemele de copyright transformă coregrafiile artiștilor în dueluri legale neașteptate.
- De la muzică clasică la hituri moderne, libertatea de alegere vine cu provocări birocratice.
- Sportivii, federațiile și platformele digitale caută soluții într-un peisaj legal în continuă schimbare.
Pe gheața Olimpiadei de la Milano Cortina, unde grația și precizia ar trebui să definească fiecare mișcare, o altă bătălie, mai puțin vizibilă, se dă în culise: cea a drepturilor de autor. Problemele de copyright au devenit o prezență recurentă în prima săptămână a programului de patinaj artistic, forțând sportivii să alerge febril după aprobări sau chiar să renunțe complet la programele planificate. Ceea ce ar trebui să fie o celebrare a talentului și a expresiei artistice se transformă, uneori, într-o cursă contra-cronometru împotriva birocrației, ridicând întrebări fundamentale despre libertatea artistică și provocările erei digitale în sportul de performanță.
Advertisment
O partitură nouă, cu note discordante
Decenii la rând, Uniunea Internațională de Patinaj (ISU) a menținut o interdicție strictă asupra utilizării versurilor în patinajul artistic, cu excepția dansului pe gheață. Această regulă a limitat sportivii la compoziții clasice, adesea aflate în domeniul public, eliminând astfel complicațiile legate de drepturile de autor. Însă, în 2014, ISU a renunțat la această interdicție, sperând să atragă un public mai tânăr și să modernizeze sportul. Brusc, patinatorii aveau la dispoziție o paletă sonoră infinită: de la pop și hip-hop la hard rock și chiar heavy metal.
Această deschidere, deși binevenită pentru creativitate, a deschis și o Cutie a Pandorei legală. Muzica modernă nu face parte din domeniul public, iar utilizarea ei implică obținerea de permisiuni complexe. După cum a observat patinatoarea canadiană Piper Gilles, „Chiar și acum, nu înțelegem cu adevărat ce putem și ce nu putem folosi, dar cu toții lucrăm la asta. Toată lumea încearcă să ajungă la o înțelegere, dar face lucrurile mai dificile”.
Recomandări
Labirintul legal și dansul birocratic
Cazul patinatorului spaniol Tomas-Llorenc Guarino Sabate, care s-a luptat pentru aprobarea muzicii din filmul „Minions” până în ultima clipă, este emblematic. El a avut noroc, reușind să obțină undă verde. În schimb, rusul Petr Gumennik a fost nevoit să își schimbe programul la două zile înainte de eveniment, nereușind să obțină permisiunea pentru muzica din filmul „Parfumul: Povestea unui asasin”. Complexitatea provine din faptul că drepturile de autor sunt fragmentate: aparțin interpretului, compozitorului original, casei de discuri, editorului sau chiar studioului de film.
Mai mult, licențe diferite sunt necesare pentru muzica redată în arenă, transmisă la televiziune și utilizată online, la care se adaugă complexitatea legilor internaționale de copyright, amplificate de acoperirea globală a Jocurilor Olimpice de Iarnă. Amber Glenn, patinatoarea americană, a rezumat perfect situația: „Experiența mea a fost haos. Mai întâi primim, de exemplu, un site web sau un fel de aplicație pentru a urmări lucrurile. Și apoi, odată ce spunem: «OK, da, este aprobat. E bine», deodată nu mai este o sursă fiabilă. OK, atunci ce facem?”
Soluții și speranțe pe gheață subțire
În fața acestui peisaj complicat, ISU a început să colaboreze cu companii precum ClicknClear, o platformă ce facilitează obținerea permisilor pentru muzică. Federațiile naționale, la rândul lor, încearcă să își sprijine sportivii, cum este cazul Federației Americane de Patinaj Artistic, care lucrează cu ASCAP și BMI. Cu toate acestea, procesul rămâne neclar, iar problemele persistă. Eforturile de a găsi o soluție durabilă sunt în plină desfășurare, dar drumul este lung.
Justin Dillon, șeful programului de înaltă performanță pentru U.S. Figure Skating, recunoaște provocarea: „Lucrurile se schimbă rapid în fiecare zi și încercăm doar să înțelegem cum arată acest peisaj. Mai sunt atât de multe de învățat în acest domeniu”.
Uneori discuțiile au căpătat chiar dimensiuni politice. Patinatorii armeni Karina Akopova şi Nikita Rakhmanin au fost obligați să schimbe titlul melodiei pregătite pentru Jocurile Olimpice. Piesa lui Ara Gevrogyan se numea „Artsakh”.
Dar cum aceasta este denumirea armeană a regiunii Nagorno-Karabah, autoritățile azere au reclamat nuanța de propagandă politică și separatistă pe care ar fi căpătat-o momentul. Astfel că numele piesei a fost anunțat oficial ca „Muzică de Ara Gevorgyan”. Astfel, pe măsură ce patinatorii își vor continua evoluțiile pe gheață la Milano Cortina, bătălia pentru drepturile de autor va continua să se desfășoare în culise, o reamintire a modului în care arta și inovația se confruntă, uneori, cu imperativul legii într-o lume hiperconectată.
Partenerii noștri