- Festivalul Bayreuth a deschis aniversarea de 150 de ani cu premiera puternic contestată a operei „Rienzi”, montată într-o cheie modernă de regizoarele Alexandra Szemerédy și Magdolna Parditka.
- Muzicologi precum Anno Mungen au condamnat alegerea ca fiind „surdă din punct de vedere istoric”, invocând legătura cu Hitler și deportările de la Auschwitz ale unor membri ai orchestrei festivalului.
- Aceste producții te provoacă să reflectezi la modul în care arta poate fi complice la dezastru și, în același timp, un vaccin împotriva ascensiunii populismului de dreapta și a manipulării mulțimilor.
Festivalul Bayreuth a deschis aniversarea a 150 de ani cu o premieră puternic contestată: opera „Rienzi” de Wagner, montată pentru prima dată pe scena festivalului. Producția, semnată de regizoarele Alexandra Szemerédy și Magdolna Parditka, reimaginează ascensiunea și căderea tribunului roman din secolul XIV, plasând acțiunea în zilele noastre. Subiectul a stârnit dezbateri aprinse încă dinaintea serii de deschidere, mai ales din cauza legăturii strânse dintre urmașii lui Wagner și Adolf Hitler — „Rienzi” era una dintre operele preferate ale dictatorului.
Opera cu sens politic
Regizoarele povestesc cum Rienzi, inițial un eliberator al poporului, ajunge dictator. El nu învinge aristocrația prin violență, ci prin alegeri democratice — pe care le câștigă. După o tentativă de asasinat, însă, impune dictatura militară și își execută inamicii pe străzi. Producția începe într-un peisaj de blocuri identice, unde vecinii se spionează prin ferestre și ecrane.
Regizoarele spun că au fost interesate de mecanismul prin care cineva poate inspira masele și, alimentat de populism, devine lider autoritar. Totodată, festivalul prezintă o versiune inovatoare a ciclului „Inelul Nibelungilor”, realizată cu inteligență artificială, unde cântăreții evoluează într-un mediu holografic 3D.
Recuperarea unui mit
Decizia de a pune în scenă „Rienzi” chiar la aniversarea festivalului a atras critici aspre. Muzicologul Anno Mungen a numit-o o alegere „surdu din punct de vedere istoric”. Wagner însuși a exclus „Rienzi” din repertoriul Festspielhaus-ului în anii 1870, invocând motive muzicale.
Mungen amintește de deportările din Bayreuth la Auschwitz, inclusiv ale unor membri ai orchestrei festivalului, și consideră că producția ar fi trebuit însoțită de o conferință academică pentru a contextualiza moștenirea întunecată.
Istoria care doare pe scenă
Între 1940 și 1944, festivalul a funcționat datorită sprijinului financiar al lui Hitler, oferind spectacole pentru soldați răniți și muncitori din industria de armament. Acele „festivaluri de război” erau o vitrină culturală care proiecta imaginea unei Germanii aparent normale. Mungen a refuzat să participe la premieră, considerând subiectul prea personal. În plus, montarea cu IA a „Inelului” ridică semne de întrebare: imaginile sunt în continuă mișcare, dar cântăreții stau aproape nemișcați pentru a nu deranja proiecțiile, iar un spectator a glumit că, la final, personajele vor ajunge să-și arunce bezele.
Și arta se poate face bine
Pentru tine, aceste producții îndrăznețe sunt mai mult decât artă de avangardă. Ele te provoacă să vezi cum o instituție culturală își asumă trecutul întunecat și folosește scena pentru a avertiza asupra pericolelor prezentului: ascensiunea populismului de dreapta, manipularea mulțimilor, seducția puterii. „Dacă nu la Bayreuth, atunci unde?” întreabă dramaturgul Markus Kiesel.
Confruntarea cu moștenirea politică a lui Wagner nu se face prin cenzură, ci prin dezbatere deschisă. Iar tu, ca spectator sau simplu cetățean, ești invitat să reflectezi la modul în care arta poate fi complice la dezastru — și cum, în același timp, poate deveni un vaccin împotriva lui.