• Ralph Lauren lansează „Ask Ralph”, un stilist vestimentar AI, antrenat pe arhivele brandului.
  • David Lauren, directorul de branding și inovație, vede AI ca pe o evoluție naturală, nu ca pe o amenințare.
  • După e-commerce și realitate augmentată, Ralph Lauren pariază pe AI pentru a îmbunătăți experiența de shopping.

Ralph Lauren, unul dintre pionierii vânzărilor online în industria luxului, face un nou pas îndrăzneț, adoptând inteligența artificială pentru a reinventa experiența de shopping. „Ask Ralph”, noul stilist AI antrenat pe deceniile de arhive și lookbook-uri Ralph Lauren, promite să ofere recomandări vestimentare personalizate și răspunsuri la întrebări dificile despre modă, totul într-un limbaj natural. O inițiativă care demonstrează viziunea lui David Lauren, directorul de branding și inovație, de a adapta brandul la cerințele unui public din ce în ce mai conectat și mai pretențios.

David Lauren: pionierat și încredere în viitor

David Lauren, fiul celebrului designer, este forța motrice din spatele inovațiilor tehnologice ale brandului. Încă din 2000, când Ralph Lauren a devenit una dintre primele case de lux care au vândut online, Lauren a căutat să integreze tehnologia digitală în industrie. „Fiecare brand poate folosi orice tehnologie astăzi. Cheia este să o folosești într-un mod care să-ți îmbunătățească viziunea”, declara David Lauren, subliniind importanța alinierii tehnologiei cu identitatea brandului. După ce a experimentat cu succes cu tricouri „inteligente” PoloTech și show-uri holografice, Lauren vede AI ca pe o evoluție logică, nu ca pe o amenințare.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Ralph Lauren (@ralphlauren)

Recomandări

TOM STURRIDGE ESTE IAR SANDMAN
CASELE DE MODĂ MIZEAZĂ LITERAR
ȘEFUL OPEN AI ÎȚI PREZINTĂ NOUL TĂU COLEG
FRIENDS DON'T LIE
HORIA SABO MIZEAZĂ PE AI DREPT GENERATOR DE FORȚĂ DE MUNCĂ

„Ask Ralph”: Stilistul virtual personalizat

Funcția „Ask Ralph” este disponibilă în aplicația Ralph Lauren din SUA. Este un asistent vestimentar AI care poate sugera ținute pentru diverse evenimente și poate răspunde la întrebări despre modă. Este antrenat pe arhivele brandului. Iar elaborarea are loc în colaborare cu Microsoft. Sunt folosite modelele OpenAI de pe Azure. „Ask Ralph” promite să ofere o experiență personalizată și relevantă. Chiar și întrebări esențiale, precum „E OK să porți alb după Ziua Muncii?”, primesc răspunsuri autorizate. Potrivit brandului răspunsuri care au și aprobarea lui Ralph Lauren însuși.

Eșecul nu e o opțiune, ci o lecție

David Lauren este conștient că adoptarea AI va atrage critici, dar le consideră o parte necesară a procesului de învățare. ”E ca și cum ai scoate o linie pe podium. O parte din modă înseamnă să te expui cu noutate și să evoluezi”, explica Lauren. „Știm că există un critic pentru orice. Dar știm și că ăsta e feedback. Vom decide dacă acel feedback e util sau nu. Vrem să intrăm în joc. Și uneori vom da lovitura, iar alteori va fi doar un pas într-o direcție de evoluție”. O abordare pragmatică și optimistă, care demonstrează încrederea în viziunea sa și capacitatea de a adapta brandul la cerințele viitorului.

Partenerii noștri