Copiii cool(ți) au Pașaport la Muzeu. Proiectul inedit care le deschide celor mici apetitul pentru cultură

După o perioadă dificilă, în care pandemia a împiedicat organizarea evenimentelor culturale și a condus la o scădere drastică a numărului de vizitatori în muzee, „Museum Quest“ lansează „Museum Passport“, un nou proiect cultural, dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani, la care iau parte 7 muzee din București.

De când a fost lansat în vara anului trecut, Museum Quest a reușit să stârnească interesul bucureștenilor pentru activitățile educativ-culturale, oferindu-le o nouă perspectivă asupra vizitei la muzeu. Zeci de echipe au acceptat provocarea unui „Treasure Hunt“ atractiv și competitiv, desfășurat în 3 muzee din București: Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti și Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I.

„După răspunsul pozitiv al publicului la activitatea de treasure hunt, ne-am dorit să le oferim și micilor exploratori ocazia să pornească într-o aventură culturală care sa le satisfacă curiozitățile într-o manieră distractivă și educativă. Astfel, de luna aceasta, Museum Quest lansează o nouă invitație – „Museum Passport“! Este o ințiativă care dorește să transforme vizitele la muzeu într-o frumoasă oportunitate de petrecere a timpului în familie, oferindu-le, totodată, părinților prilejul de a se conecta cu copiii printr-o experiență memorabil“, spune Cătălina Stanciu, co-organizatoarea proiectului.

Alte 4 muzee s-au alăturat conceptului Museum Quest

Pe lângă cele trei muzee angrenate în proiectul „Treasure Hunt la Muzeu“, „Museum Passport“ vine cu noi colaborări din spațiul muzeal. Muzeul Municipiului București (Palatul Suțu), Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa, Muzeul Național de Artă al României și Muzeul Național de Artă Contemporană al României s-au alăturat demersului cultural.

Ce este Museum Passport

„Museum Passport este un nou proiect cultural marca „Museum Quest“ by Trapped, care pune la dispoziția vizitatorilor un „Pașaport“ ce poate fi folosit în fiecare dintre cele 7 muzee partenere, alături de „Ghidul Micului Explorator“, menit să vă îndrume de-a lungul întregii experiențe. Astfel, vizita la muzeu cu cei mici se transformă într-o călătorie culturală distractivă și palpitantă“, spune Cătălina Nica, co-organizator al proiectului.

„Ghidul Micului Explorator“, disponibil pe museumquest.ro, este conceput pe 2 categorii de vârstă: 5-7 ani și 8-11 ani și vine în ajutorul părintelui cu o mulțime de activități, misiuni, joculețe și provocări care să îl acapareze pe cel mic și să-i prezinte noile informații într-un mod adecvat vârstei și intereselor lui.

Colecționează vizele culturale în Pașaport

Odată cu achiziționarea unui ghid și vizita la primul muzeu, copiii primesc gratuit la casierie un „Museum Passport“, care poate fi personalizat cu poza și numele micului călător. La finalul vizitei, primiți și viza culturală a muzeului respectiv pe care copiii o colecționează în paginile dedicate din pașaport. Tot în pașaport cei mici își pot lua notițe cu exponatele sau activitățile preferate.

Continuă explorarea acasă

Cu siguranță, experiența la muzeu va stimula și mai mult curiozitatea micilor exploratori, prin urmare este necesară susținerea și încurajarea intereselor proaspăt descoperite. Astfel, la finalul fiecărui Ghid, există o parolă care poate fi folosită pe platforma Museum Quest pentru accesarea Ghidului Online al Exploratorului. Acolo găsiți recomandări de cărți, filme, documentare, jocuri, materiale video educative, obiective turistice sau activități pe tematica muzeelor partenere.

Proiectul „Museum Passport“, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), are ca scop atragerea copiilor în muzee, beneficiile activităților culturale în dezvoltarea celor mici fiind demonstrate de numeroase studii: ajută la dezvoltarea creativității, gândirii analitice și spiritului de observație, sprijină cultivarea intereselor față de artă și știință, sporesc apetitul pentru cultură.

Exit mobile version