Te descurci cu Eminescu în 2026?

• O călătorie imaginară prin peisajele urbane și spirituale ale Bucureștiului cu Eminescu.
• Oglindind prezentul în profunzimile gândirii eminesciene într-un mod aproape automat.
• Relevanța perenă a unui spirit polemic într-o epocă fragmentată a zilei de azi.

Imaginarea prezenței lui Mihai Eminescu în Bucureștiul contemporan este mai mult decât un exercițiu de fantezie; este o provocare la introspecție, o încercare de a măsura distanța dintre un trecut glorios și un prezent adesea derutant. Poetul național, simbol al unei ere de Romantism și de afirmare identitară, s-ar regăsi într-o metropolă vibrantă, zgomotoasă și contradictorie, un melanj de vechi și nou, de autentic și mimetic. Într-o societate supusă unei viteze amețitoare, unde „omul nou” pare să fi înlocuit „omul deplin”, Eminescu ar fi, probabil, un observator tăcut și profund, un analist cu o sensibilitate acută la incongruențele și frumusețile ascunse ale lumii. Căutarea sa nu ar fi după divertismentul facil, ci după esență, după acele crâmpeie de adevăr și frumusețe care, chiar și într-un peisaj urban supraaglomerat, refuză să se predea uitării.

Pe unde ar rătăci poetul prin Bucureștiul de azi?

Eminescu, poet al naturii și al contemplării, ar căuta oaza de liniște în aglomerația urbană. Parcurile, acele insule verzi de meditație, ar fi sanctuarele sale. L-am putea întâlni pe aleile Parcului Cișmigiu, privind la lebede și la cuplurile îndrăgostite, sau rătăcind visător pe malul lacului din Parcul Regele Mihai I (fost Herăstrău), unde, printre susurul vântului și frunzele foșnitoare, ar încerca să recompună armonia pierdută. Nu ar ignora, însă, forfota orașului. O plimbare prin Centrul Vechi, nu pentru agitația barurilor, ci pentru a simți pulsul istoriei. Ca să observe arhitectura veche și să asculte frânturi de conversații.

Ar fi o sursă de inspirație chiar și cum îți spune o hostess ”would you like a drink at our place?”. Probabil că l-ai regăsi și într-o librărie, precum Cărturești Carusel, dar și prin cotloanele de la Humanitas de pe Lipscani ori în spațiul acela generos al aceleiași librării de lângă institutul Cervantes, la Cișmigiu. prin anticariatele din zonă, în Târgul Cărții sau la Unu, unde, înconjurat de cărți, ar simți o familiaritate, o legătură cu eternitatea cunoașterii. Ar evita, uneori, mall-urile și spațiile excesiv de comerciale, căutând mai degrabă autenticitatea și „geniul locului”. Dar ce e special în cazul lui Eminescu din punctul de vedere al imaginarului de azi este faptul că ai putea să îl vezi în orice oraș, în orice sat. Și nu doar românesc. Și asta ar spune ceva mai degrabă despre tine decât despre el.

Prietenii de pahar: spirite solitare într-o lume zgomotoasă

Dacă Eminescu ar fi în căutarea unor „prieteni de pahar”, aceștia nu ar fi neapărat figuri publice sau mondene. Ar fi, mai degrabă, spirite asemănătoare, intelectuali, filosofi ai cotidianului sau artiști autentici, ce preferă adâncimea conversației superficialității sociale. L-am vedea, probabil, într-o cafenea literară discretă, discutând cu un profesor universitar pasionat de cultură clasică sau cu un tânăr scriitor vizionar, cu acel „entuziasm al tinereții care încă nu a fost stins de pragmatismul lumii”. Ar căuta acele voci care, la fel ca și el, deplâng lipsa de idealuri, declinul valorilor și superficialitatea. Aceștia ar fi oameni care, departe de zgomotul social media și de nevoia de validare instantanee, ar înțelege „dorul de eternitate”. Dar și „melancolia cosmică” pe care Eminescu le-a exprimat. Nu l-am vedea printre politicieni sau influenceri. Ci printre acei indivizi care încă cred în puterea cuvântului și în valoarea reflecției.

Eminescu jurnalistul: o voce mai necesară ca oricând?

Într-adevăr, în postura de jurnalist, Eminescu ar fi astăzi extrem de relevant. Chiar dacă stilul său ar fi perceput ca o anomalie într-un peisaj mediatic dominat de știri rapide și titluri senzaționale. Critica sa incisivă la adresa corupției, a superficialității politice și a lipsei de viziune națională ar fi la fel de valabilă și astăzi. Așa cum spunea criticul George Călinescu, „în general, stilul articolelor lui Eminescu n‑avea nimic din banalitatea și improvizația gazetărească. Pentru că poetul, om cu principii politico‑economice și cu cultură filozofică, punea pe hârtie, în prilejurile pe care i le oferea gazeta, o doctrină organică ce s‑a dovedit statornică”.

Această „solemnitate” ar contrasta puternic cu discursul mediatic actual, adesea fragmentat și superficial. Pe de altă parte, polemica sa acerbă și naționalismul său ar putea fi percepute drept „șocante”. Sau „depășite” într-un context globalizat. Însă, tocmai această voce puternică și intransigentă ar fi un antidot necesar. El nu ar fi un jurnalist neutru, ci un editorialist de forță. Ar miza pe o conștiință civică care ar denunța cu vehemență impostura și mediocritatea. Clar ar pleda pentru integritate și un viitor autentic. Articolele sale, probabil publicate în analize lungi și aprofundate. Ar genera dezbateri aprinse, obligând societatea să se confrunte cu propriile contradicții. Dar, mai ales te-ar face să-ți reevaluezi prioritățile. Chiar și cu riscul de a fi o Cassandra într-o lume care nu vrea să audă adevărul.