- Majoritatea autorilor considerați poeți naționali sunt legați de mișcările sociale din secolul XIX.
- Este și cazului lui Dionysios Solomos, considerat poet național pentru Grecia.
- Pe listele de poeți naționali sunt autori ca Robert Burns, pentru Scoția, Adam Mickiewicz, pentru Polonia, Hristo Botev pentru Bulgaria.
- Uneori figurile literare fundamentale ca Dante sunt diferite de poeții naționali. Este cazul lui Giacomo Leopardi în Italia.
- Chiar dacă majoritatea poeților naționali sunt bărbați pe liste apar și autoare precum Gabriela Mistral, în Chile, sau Rosalía de Castro, în Galicia
Eminescu devine subiect de discuție măcar de două ori pe an în spațiul public. Între formule festive
și clișee festiviste, abia mai ai loc să îți dai seama despre ce este vorba. Cel mai bine s-ar putea să înțelegi
în ce fel ai de fapt nevoie de Mihai Eminescu dacă îți spun în ce fel au nevoie alții de poet național. Pentru
că formula aceasta răsunătoare poate să fie și o ocazie de a te apropia de alte literaturi. Chiar Eminescu este o asemenea ocazie, fiind poet național și pentru România și pentru Moldova. Roxana Eichel este asistent universitar în cadrul Departamentului de studii literare, Facultatea de litere, Universitatea din București. Din 2017 este doctor în filologie, specializarea teoria literaturii (titlu obținut la Universitatea din București).
Câțiva poeți naționali
Georgia: Șota Rustaveli (sec XII)
Afganistan: Jalaluddin Rumi (sec XIII)
Scoția: Robert Burns (1759-1796)
Polonia: Adam Mickiewicz (1798-1855)
Grecia: Dionysios Solomos (1798-1857)
Rusia: Alexandr Pușkin (1799-1837)
Franța: Victor Hugo (1802-1885)
Serbia: Petar II Petrović-Njegoš (1813-1851)
Ucraina: Taras Shevchenko (1814-1861)
Ungaria: Sándor Petőfi (1823-1849)
Galicia: Rosalía de Castro (1837-1885)
Estonia: Lydia Koidula (1843-1886)
Bulgaria: Hristo Botev (1848 – 1876)
Israel: Haim Nahman Bialik (1873-1936)
Chile: Gabriela Mistral (1889-1957)
Ce corespondenți există în alte culturi pentru poziția de poet național?
”Sigur că nu suntem doar noi cei care am inventat rolul acesta sau postura aceasta, care de multe ori se transformă într-un fel de adevărat mit. Dar în Europa toată tradiția asta a poetului național se leagă de perioada romantismului și de perioada ascensiunii noțiunii de identitate națională.Din zonele apropiate de noi, popoare mici care încercau să-și câștige independența, de pildă, în secolul al XIX-lea, cred că putem să-i amintim pe Hristo Botev, un poet bulgar considerat și erou național, pe Sándor Petőfi din Ungaria, care e de asemenea asociat cu Revoluția de la 1848, sau pe Adam Mickiewicz din Polonia. Toți acești autori au în comun deci un soi de militantism, activism, lupta pentru identitate națională și unitate lingvistică. Lucru care la noi se petrece un pic înainte de Eminescu.
Nu doar coagulează limba literară așa cum vin istoricii literari după el și prin asta e transformat în poet național, nu neapărat prin aceste caracteristici ale eroismului și activismului, cum se întâmplă de pildă în alte spații conexe este europene. Dar e interesant să ne punem de pildă și problema în alte spații ale lumii, ce se întâmplă cu această noțiune, dacă ea există, dacă e relevantă. De pildă în spațiile culturale africane putem să ne punem problema postcolonialismului, adică descoperirea culturilor locale și ascensiunea unor autori locali și a limbilor locale apare abia după decolonizare, adică mult mai târziu decât în spațiu este european și anume în a doua jumătate a secolului XX”, susține Roxana Eichel.
În ce fel mai contează în 2026 formula de poet național? Face ea bine sau rău în cazul lui Eminescu?
”În prezent, în critica literară, sigur că e un pic depășită formula și nu mai este singura relevantă, adică în prezent încercăm să ne uităm la literatură din perspective pe care le numim transnaționale, adică dincolo de granițele unei culturi naționale și sigur că pentru Eminescu e limitativă această etichetă de poet național, mai ales că ea a fost destul de mult folosită și în timpul comunismului. Și, de exemplu, mi se pare mult mai interesant astăzi pentru noi Eminescu redescoperit de autori contemporani care creează un dialog intertextual cu poezia lui, cum face de pildă Mircea Cărtărescu în epopea Levantul sau mai recent Florin Chirculescu într-un roman interesant numit Solomonarul”, arată Roxana Eichel.
O zonă a operei mai puțin cunoscută
”Corespondența sa cu Veronica Micle e un deliciu al lecturii pentru că ne arată o altă fațetă mai puțin cunoscută a autorului. Una cu exprimări mult mai libere, chiar sentimentale și foarte simpatice pe alocuri.Și de asemenea îmi placă descoperirile unui nou biografism în critica literară, de pildă ce ne arată un studiu al Ilienei Gregorii despre Eminescu, știm noi cine a fost Eminescu, chiar așa se cheamă, care explorează în special perioada studiilor lui Eminescu la Berlin. Știm că Eminescu nu a reușit să-și încheie studiile doctorale în Occident, însă face acolo multe descoperiri interesante.
Descoperă de pildă un muzeu de egiptologie care îl inspiră să scrie poeme despre antichitate și despre lumea orientală.Și asta mi se pare, de exemplu, o dimensiune mai puțin explorată în școală sau în ceea ce numim un Eminescu canonic. Și dacă vorbim despre poetul Eminescu, ai vreo poezie, vreun vers preferat? Cred că cel mai interesant vers mi se pare cel cu dară ochiul închis afară, înăuntru se deșteaptă. E un vers care a inspirat și o mulțime de continuări ale sale, ziceam mai devreme de Levantul, lui Cărtărescu, glosează și el pe marginea acestui vers și traduce foarte bine acea experiență a postromantismului și a modernismului de întoarcere către interioritate, către imaginație și forța acestui teritoriu oniric”, notează Roxana Eichel.